Rusia si Arabia Saudita au blocat, la COP28, adoptarea unei referiri privind eliminarea treptata a combustibililor fosili
Cu 24 de ore inainte de incheierea oficiala a COP28, referirea la „eliminarea treptata” a combustibililor fosili a fost retrasa din ultimul proiect al acordului final, relateaza The Independent.
Renuntarea la combustibilii fosili, cauza principala a crizei climatice a fost miza centrala a negocierilor de la Dubai.
Uniunea Europeana si tarile vulnerabile, in curs de dezvoltare, au solicitat eliminarea treptata a combustibililor fosili, in timp ce natiunile bogate in petrol, inclusiv Arabia Saudita si Rusia, s-au opus cu fermitate. „Eliminarea treptata” sau „reducerea treptata” a combustibililor fosili fusese inclusa ca optiune intr-un proiect anterior de acord, dar a fost eliminata.
Tari precum Statele Unite, Germania si Franta au declarat ca proiectul nu merge suficient de departe. Departamentul de Stat al SUA a cerut ca textul sa fie „substantial consolidat”. Comisarul european pentru clima, Wopke Hoekstra, a calificat textul drept „dezamagitor”, in timp ce ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a calificat elementele cheie drept „inacceptabile”.
„Necesitatea de a urgenta inlocuirea si reducerea combustibililor fosili in sectorul energetic in acest deceniu critic lipseste cu desavarsire”, a spus ea.
Natiunile vulnerabile din punct de vedere climatic au fost mult mai transante. „Nu am venit aici pentru a ne semna condamnarea la moarte. Am venit aici pentru a lupta pentru 1,5C si pentru singura modalitate de a atinge acest obiectiv: eliminarea treptata a combustibililor fosili…”, a declarat John M Silk, ministrul resurselor naturale si comertului din Insulele Marshall, teritorii aflate in pericol de a fi inghitite de ape.
Cea mai recenta versiune a bilantului global in cadrul Acordului de la Paris solicita acum reducerea atat a consumului, cat si a productiei de combustibili fosili, intr-un „mod corect, ordonat si echitabil”, astfel incat sa se ajunga la un nivel net zero pana in 2050, inainte sau in jurul anului 2050, in conformitate cu datele stiintifice.
Reuniunea COP28 este prima cand combustibilii fosili au fost mentionati intr-un acord global privind criza climatica, insa formularea referitoare la viitorul lor este esentiala.
Presedintia COP28, detinuta de Emiratele Arabe Unite, a declarat ca textul reprezinta un „pas urias inainte si ca acum este in mainile partilor, in care avem incredere ca vor face ceea ce este mai bine pentru omenire si pentru planeta”.
Sultan Ahmed al-Jaber, presedintele COP28 din Emiratele Arabe Unite, a declarat la summit ca s-au facut progrese, dar ca „mai avem inca multe de facut”.
„Stiti ce ramane de convenit. Si stiti ca vreau sa aveti cea mai mare ambitie la toate punctele, inclusiv in ceea ce priveste limbajul referitor la combustibilii fosili”, a spus el.
Deocamdata, proiectul prevede doar ca tarile „ar putea” lua masuri. De asemenea, cuvintele „petrol si gaze” nu apar in text.