externe

Erdogan anunta represalii la adresa SUA dupa ce Biden a recunoscut genocidul armean: „Pur si simplu scandalos”

Declaratia presedintelui american Joe Biden conform careia masacrele impotriva armenilor in timpul Imperiului Otoman constituie genocid este ”pur si simplu scandaloasa” si Turcia ii va raspunde in diferite feluri in lunile urmatoare, a declarat intr-un interviu acordat duminica agentiei Reuters Ibrahim Kalin, purtator de cuvant si consilier al presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Dupa decenii in care initiativele privind recunoasterea genocidului armean s-au blocat in Congresul american si administratiile de la Washington, temandu-se ca ar putea afecta relatiile cu Turcia, si-au calibrat cu atentie comentariile despre asasinatele in masa comise impotriva armenilor in perioada de sfarsit a Imperiului Otoman, presedintele Biden a declarat sambata ca aceste crime au fost un genocid, recunoastere salutata de Armenia si de diaspora acesteia in SUA, dar care a tensionat si mai mult relatiile dintre Washington si Ankara.

”Va exista o reactie in diferite forme si modalitati si grade in zilele si lunile urmatoare”, a spus Ibrahim Kalin, citat de Agerpres.

Consilierul lui Erdogan nu a precizat insa daca Ankara va restrictiona accesul SUA la baza aeriana de la Incirlik, folosita de coalitia internationala impotriva gruparii Statul Islamic in Siria si Irak, sau alte masuri la care ar putea recurge Ankara. El a mentionat doar ca Erdogan va avea luni o sedinta a Cabinetului, dupa care se va ocupa de aceasta chestiune.

Turcia admite ca numerosi armeni au fost ucisi in luptele impotriva fortelor otomane in Primul Razboi Mondial, dar neaga faptul ca a fost vorba despre crime orchestrate sistematic si de genocid.

Relatiile dintre Turcia si SUA, tari aliate in cadrul NATO, au fost marcate recent de tensiuni pe diferite teme. Washingtonul a sanctionat Turcia pentru achizitia sistemelor antiaeriene rusesti S-400, Ankara fiind la randul ei iritata de inarmarea de catre SUA a combatantilor kurzi in Siria si de refuzul Washingtonului de a-l extrada pe clericul Fethullah Gulen, despre care Ankara considera ca se afla in spatele loviturii de stat esuate impotriva lui Erdogan in 2016.

Manevrarea printre aceste dispute va fi acum si mai dificila si ”tot ce vom face impreuna cu SUA va fi marcat de aceasta declaratie foarte nefericita”, a mai spus purtatorul de cuvant al presedintelui turc.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

O noua numire trasnita facuta de Trump. Ministru al Sanatatii va fi un promotor al teoriilor conspiratiei

Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…

2 ore ago

Lasconi dezvaluie numele celui care ar fi „amenintat-o”: „S-a laudat cu asta, ca el o sa fie cel care ma va scoate pe mine din aceasta cursa”

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…

2 ore ago

MAE: Noua cetateni romani decedati in urma inundatiilor din Spania

 Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…

6 ore ago

Oseminte descoperite pe un santier din Timisoara. Politistii criminalisti au inceput o ancheta

Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…

6 ore ago

Un barbat s-a urcat pe cladirea garii din Braila si ameninta ca se va sinucide

Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…

6 ore ago