Erdogan arunca doi piloti turci in cusca leilor, pentru a obtine IERTAREA lui Putin

actualitate

Autoritatile turce investigheaza daca doi piloti turci care au doborat un avion de vanatoare rusesc in noiembrie 2015 la granita cu Siria, aflati in prezent in arest, au legaturi cu miscarea predicatorului Fethullah Gulen, a indicat presedintele Recep Tayyip Erdogan, intr-un interviu acordat miercuri seara postului panarab Al-Jazeera, potrivit editiei online de joi a cotidianului Hurriyet, citata de Agerpres.

Subliniind ca avionul Su-24 fusese avertizat de mai multe ori pentru incalcarea spatiului aerian al Turciei, Erdogan a declarat ca autoritatile nu stiu daca decizia pilotilor de a dobori aparatul a fost influentata de legaturile cu clericul Fethullah Gulen, acuzat de regim ca se afla in spatele tentativei de puci esuate din 15 iulie.

„Inca nu stim daca acest incident si legaturile acestor oameni (pilotii) au de-a face cu (doborarea avionului rusesc). Dar acesti piloti ar putea avea aiba legaturi in Pennsylvania”, a afirmat Erdogan, referindu-se la statul american unde Gulen traieste in exil din 1999.

Pilotii „au fost arestati si justitia va scoate la lumina adevarul”, a adaugat presedintele turc pentru Al-Jazeera.

Doborarea avionului Suhoi, la 24 noiembrie 2015, a declansat o criza diplomatica intre Moscova si Ankara, ce a afectat puternic turismul din Turcia si a dus la o scadere cu peste 60% a exporturilor acestei tari in Rusia.

Situatia s-a calmat insa dupa ce Erdogan i-a trimis o scrisoare de scuze lui Putin, la inceputul lunii iunie.

Miercuri, Kremlinul a anuntat ca presedintele rus Vladimir Putin si omologul sau turc, Recep Tayyip Erdogan, se vor intalni in Rusia, la inceputul lunii august.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: