Escape room pe tema sustenabilitatii si protectiei mediului amenajat intr-un autobuz pentru elevii din Bihor

news

Elevii din scolile generale din judetul Bihor vor avea la dispozitie un autobuz transformat de Banca pentru Alimente Bihor intr-o racheta a viitorului, unde putea rezolva o provocare de tip „escape room” pentru a deprinde cunostinte despre reducerea risipei alimentare si ocrotirea resurselor naturale ale Pamantului, potrivit Bihoreanul.

Odata urcati in autobuz, elevii din clasele V-VIII vor avea la dispozitie 30 de minute pentru a identifica indicii si a rezolva o misiune utopica. Indiferent daca reusesc sau nu sa rezolve acest puzzle, dupa 20 de minute, copiii sunt evacuati din „capsula timpului”.

„Pe langa stimularea gandirii critice, a spiritului de observatie si a capacitatii de analiza si sinteza a informatiilor intr-un timp scurt, elevii isi vor dezvolta si spiritul de echipa. Ei pornesc misiunea in 3 echipe, intr-o aparenta competitie, li se spune ca doar o echipa va putea castiga. Fiecare echipa isi alege una dintre cele 3 teme: respect pentru mediu, respect pentru apa, respect pentru hrana, si urmeaza fluxul actiunilor, in functie de indiciile descoperite. Toate echipele au un proces similar de actiune, difera ordinea efectuarii etapelor si informatiile la care sunt expusi. La final vor intelege ca nu pot finaliza decat daca lucreaza impreuna si se ajuta ca o singura echipa, invatand sa treaca de la competitie la colaborare”, au transmis organizatorii.

Caravana Edu Play Bus, dupa cum a fost numita ea de organizatori, se va plimba pe la scolile care vor solicita acest lucru.

De asemenea, ea va stationa in parcarile magazinelor Penny, partener al proiectului, iar parintii vor putea sa-si duca micutii in aceasta misiune, dupa ce fac o rezervare pe site-ul eduplaybus.ro.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: