Fostul sef al Oficiului de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, Laurentiu Baranga, acuzat ca si-a falsificat diploma de Bacalaureat, si-a recunoscut faptele si le-a declarat anchetatorilor ca a avut „un moment de scapare in viata sa”, cand a luat o decizie „neinspirata”.
La sfarsitul saptamanii trecute, Judecatoria Sectorului 5 a respins cererea procurorilor de la Parchetul General de arestare preventiva a lui Laurentiu Baranga si a dispus ca acesta sa fie plasat in arest la domiciliu pe o perioada de 30 de zile in dosarul in care este acuzat de inselaciune.
Magistratul care a luat aceasta decizie a apreciat faptul ca Baranga „a avut o atitudine procesuala sincera, a recunoscut si regretat in fata organelor judiciare comiterea faptelor retinute in sarcina sa, declaratiile acestuia coroborandu-se cu celelalte probe administrate in cauza”.
Laurentiu Baranga nu a dorit sa fie audiat in instanta, insa in motivarea deciziei, judecatorul a inserat un scurt fragment din declaratia data de fostul sef de la Combaterea Spalarii Banilor in fata procurorilor.
„Cu privire la acuzatiile aduse, declar faptul ca a existat un moment in viata mea, cand am avut un moment de scapare, luand o decizie neinspirata, constand in aceea ca, prin intermediul unei persoane, al carei nume nu mi-l amintesc, am reusit sa obtin o diploma de Bacalaureat din care sa rezulte ca am urmat cursurile liceale si am obtinut diploma de Bacalaureat. Mentionez ca acea persoana m-a asigurat de faptul ca obtinerea diplomei de Bacalaureat va fi legala, intrucat urmasem cursurile liceale de 2 ani si o scoala profesionala. Nu am urmat cursuri liceale de 4 ani la liceul (…), asa cum reiese din diploma aflata la dosarul cauzei. Nu am dorit sa induc in eroare institutiile de invatamant cu care am avut relatii contractuale, deoarece celelalte diplome dobandite ulterior sunt obtinute pe merit. De asemenea, sunt de acord sa fac toate demersurile necesare pentru a acoperi prejudiciul cauzat in cauza”, le-a spus Baranga procurorilor, conform Agerpres.
Judecatorul a respins propunerea procurorilor de arestare preventiva, motivand ca o astfel de masura ar fi prea severa.
„Constatam ca inculpatul a avut o conduita procesuala sincera, a recunoscut savarsirea faptelor retinute in sarcina, cel putin sub aspectul elementelor esentiale ale situatiei de fapt retinute prin referat, si-a exprimat regretul fata de prejudiciul de imagine adus institutiilor angajatoare, si-a manifestat intentia de a face toate demersurile necesare pentru a acoperi prejudiciul produs in cauza, iar din actele dosarului nu rezulta niciun indiciu ca inculpatul ar exercita presiuni asupra persoanelor vatamate sau ar incerca sa realizeze o intelegere frauduloasa cu acestea si nici ca ar urmari sa se sustraga de la urmarirea penala”, spune magistratul.
De asemenea, judecatorul afirma ca Laurentiu Baranga si-a inaintat cererea de demisie din functia de presedinte al Oficiului
National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor cu cateva zile inainte de a fi pus sub acuzare, „aspect de natura a contura atitudinea de regret a inculpatului, de protejare a imaginii institutiilor angajatoare si de colaborare cu organele judiciare”.
Laurentiu Baranga a fost numit la inceputul lunii septembrie la conducerea Oficiului de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, el demisionand pe 8 octombrie din aceasta functie.
Potrivit CV-ului postat pe internet, Baranga si-a luat diploma de Bacalaureat in anul 1999, la varsta de 32 de ani, fiind absolvent al Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonid” din Bucuresti, apoi la varsta de 41 de ani a absolvit Facultatea de Management – Universitatea Ecologica Bucuresti, iar la varsta de 44 de ani devine doctor in management la Universitatea Valahia din Targoviste.
Baranga a mai trecut in CV ca a urmat cursurile mai multor institutii de invatamant, obtinand numeroase titluri si diplome: mediator, evaluator de competente profesionale, studii postuniversitare la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, cursant la Colegiul National de Aparare, membru in ARACIS, asistent universitar doctorand si lector universitar la Universitatea ‘Titu Maiorescu’ – Facultatea de Stiinte Economice, conferentiar universitar la Facultatea de Stiinte si Inginerie – Alexandria.
De asemenea, Baranga sustine ca, din anul 2009 pana in septembrie 2020, a fost pe rand consilier, adjunct sef de serviciu si director adjunct la Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Pe de alta parte, Oficiul a transmis ca Baranga nu a indeplinit „niciodata si sub nicio forma” calitatea de adjunct al conducatorului ORNISS, iar contractul sau individual de munca a fost suspendat in 2016.
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…
Slovacia se va opune admiterii Ucrainei in NATO, cat timp Robert Fico este prim-ministru al…
Cristian Andrei, jurnalistul care in ultimii ani a documentat indeaproape modul in care partidele politice…
Potrivit autoritatii de reglementare E-Control, Austria nu mai este dependenta de furnizarea de gaze din…
Locuitorii stramutati din cauza luptelor dintre fortele ucrainene si rusesti din regiunea Kursk au protestat…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, anunta vineri ca "pe masura ce timpul trece si ziua alegerilor…