Esec de proportii al Targului de Craciun organizat de Olguta Vasilescu. A fost inchis de DSP imediat dupa deschidere

politica

Targul de Craciun din Craiova s-a dovedit a fi un esec inca de la deschidere, a anuntat  sambata seara Gazeta de Sud, relatand ca DSP-ul a inchis toate casutele la nici o ora de la inaugurarea targului, pe motiv ca administratia locala nu ar avea aviz de functionare.

La nici o ora de la deschiderea Targului de Craciun, producatorii si comerciantii care trebuiau sa-si vanda produsele in cadrul targului au fost inchisi rand pe rand de Directia de Sanatate Publica Dolj.

Potrivit Gazeta de Sud, comerciantii au povestit ca nici nu au deschis bine tarabele ca au fost luati „la puricat” de catre politie, inspectori de la ITM Dolj si angajati de la DSP Dolj. Acestia din urma le-ar fi spus sa traga oblonul, fiindca primaria nu este in ordine cu autorizatia de functionare a targului. Prin urmare, toate casutele din Piata Buzesti si Piata Mihai Viteazu sunt la acest moment inchise.

„Noi suntem producatori. Am venit din Olt. Am platit, am inchiriat o casuta si azi, la deschiderea targului am inceput sa ne afisam marfa pentru vanzare. Nu a trecut mult timp si au inceput sa vina cei de la politia economica, cei de la ITM si cei de la DSP Dolj. Acestia din urma ne-au spus sa strangem marfa si sa inchidem pentru ca primaria nu are aviz de functionare. Noi suntem in regula cu toate actele, problemele sunt de la primarie. Nu inteleg ce vina avem noi, suntem prinsi la mijloc. Am inteles ca tot targul este inchis. Noi platim chirie si suntem pusi intr-o astfel de situatie. Am inteles de la cei de la primarie ca au depus toate documentele, dar DSP nu le-a dat aviz”, a explicat Stela Florescu, producator, citata de Gazeta de Sud.

Reprezentantii Primariei Craiova nu au putut oferi mai multe detalii legate de controalele DSP, cu toate ca Targul de Craciun a fost organizat de municipalitate.

„Am auzit ca ar fi fost niste controale, dar nu stiu mai multe. E posibil sa fie controale pe la comercianti, dar sunt individuale si de la mai multe institutii. Primaria nu a primit niciun fel de sesizare in acest sens. Noi ne-am ocupat de aprinderea luminitelor”, a spus Marina Andronache, sefa Serviciului Imagine din cadrul Primariei Craiova.

Lia Oguta Vasilescu a tinut sa anunte pe Facebook ca a deschis Targul de Craciun.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: