„Este cel mai dur mesaj al Comisiei Europene din rapoartele MCV”. Monica Macovei subliniaza cele mai grave aspecte din raport
Europarlamentarul Monica Macovei sustine ca raportul MCV dat publicitatii miercuri este cel mai dur mesaj al Comisiei Europene, avertizand ca „exista riscul redeschiderii unor chestiuni care, in raportul din ianuarie, au fost considerate inchise”.
„Dragnea-Tariceanu-Toader-Iordache&comp trebuie sa plateasca pentru raportul MCV devastator care ii face praf pentru schimbarea legilor Justitiei si incercarea de subordonare politica a Justitiei. Este cel mai dur mesaj al Comisiei Europene din rapoartele MCV, avertizand ca exista ‘riscul redeschiderii unor chestiuni care, in raportul din ianuarie 2017, au fost considerate inchise’. Acesta este un mare pas inapoi cauzat de PSD&ALDE, care trebuie sa plateasca. Niciodata nu s-a pus problema redeschiderii unor chestiuni inchise. Mesajul dur pentru pasii inapoi facuti de politicieni pentru a scapa de dosare penale este subliniat de inca o fraza cheie din raportul MCV dat astazi publicitatii: Provocarile la adresa independentei sistemului judiciar reprezinta o serioasa sursa de ingrijorare”, declara Macovei intr-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Europarlamentarul sustine ca avertismentele Comisiei Europene sunt o dovada clara ca modificarile initiate de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, de PSD si ALDE sunt „toxice pentru sistemul judiciar”.
„Schimbarile propuse de Toader la legile Justitiei, in special cele privind Inspectia Judiciara, raspunderea magistratilor si procedura de numire a procurorilor cu functii de conducere, sunt considerate ca fiind ‘aspecte care afecteaza independenta sistemului judiciar’ si pot constitui un motiv pentru reexaminarea raportului de evaluare din ianuarie 2017 cu privire la progresele inregistrate in legatura cu independenta sistemului judiciar”, mai spune Macovei.
In opinia sa, Comisia Europeana sanctioneaza deciziile de la nivel guvernamental si subliniaza tensiunile crescande dintre Parlament, Guvern si sistemul judiciar, fiind mentionate inclusiv OUG 13 si refuzul autoritatilor de a solicita avizul Comisiei de la Venetia pentru schimbarea procedurii de numire a procurorilor sefi, precum si atacurile politicienilor si ale unor institutii de presa la adresa magistratilor.
„Toader, Iordache, Nicolicea, Serban Nicolae, Dragnea&comp, toti cei care au initiat si sustin modificarile, sa le arunce la cosul de gunoi si sa-si dea demisia. Oamenii care au iesit in strada iarna trecuta si acum au avut dreptate. In mod clar, drumul pe care merg Toader si PSD&ALDE este profund gresit si afunda tara cu fiecare masura pe care o iau”, a mai scris Macovei pe Facebook.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.