Eurobarometrul coruptiei pe 2024, rezultate dezastruoase pentru Romania: ultimul loc in Europa, mai mult de jumatate dintre companiile romanesti se plang de coruptie si nepotisme

politica

datorie publica, guvern, PIB, crestere, Marcel Ciolacu

Comisia Europeana a dat publicitatii „Eurobarometrul coruptiei” pe 2024. Sondajul arata ca Romania se afla pe ultimul loc in UE in privinta perceptiei pe care companiile romanesti o au in legatura cu corectitudinea inaltilor demnitari ai statului.

In Romania au fost intervievati 530 de reprezentanti ai companiilor, conform informatiilor de pe site-ul Comisiei Europene.

„Coruptia este larg raspandita in Romania”, au declarat 94% dintre cei chestionati.

55% spun ca partidele iau bani de la afaceristi iar apoi le livreaza acestora contracte pe bani publici.

„Tocmai a aparut Eurobarometrul coruptiei 2024. Romania sta cel mai prost intre statele membre: sondajul pe mediul de afaceri arata ca 53% dintre firmele chestionate de plang de coruptie si 43% de patronaj si nepotism in mediul public. Sunt de departe cele mai ridicate niveluri din UE.

O alta chestie socanta sunt cele 71% de firme care se plang de instabilitatea deciziei politice la noi (Fast-changing legislation and policies), mult peste ce vedem la urmatoarea clasata, Grecia (45%). Cu alte cuvinte, celebra stabilitate politica patronata de Johannis consta doar in intepenirea unor narozi pe scaune, pe care le reimpart periodic intre ei, fara vreun efect pozitiv in viata reala a comunitatii, unde treburile publice sunt vraiste.

Ironia e ca aceste date pe coruptie din Eurobarometru (deci ale Comisiei UE) contrazic flagrant recentul raport al aceleiasi Comisii UE pe Anticoruptie in Romania, redactat in tonuri neobisnuit de roze si optimiste, de care s-a tot discutat in ultimele zile”, a explicat analistul Sorin Ionita pe Facebook.

Vezi AICI barometrul integral privind coruptia din Romania.

Ministrul Justitiei, Alina Gorghiu, a afirmat, miercuri, ca raportul privind statul de drept publicat de Comisia Europeana este „cel mai bun de pana acum” in ceea ce priveste capitolul justitie.

„Comisia Europeana a publicat raportul privind statul de drept. Este cel mai bun raport de pana acum in ceea ce priveste capitolul justitie. Dupa inchiderea MCV, acest raport bun este una dintre cele mai mari realizari ale Ministerului Justitiei din ultimul an”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, progresele realizate in indeplinirea recomandarilor din anul 2023 cu privire la sistemul judiciar sunt semnificative, respectiv demararea consultarilor la nivel institutional, in sistemul judiciar, pe evaluarea Panelului de experti cu privire la opinia Comisiei de la Venetia, asigurarea stabilitatii reformei judiciare si a implementarii legilor Justitiei, eficienta controlului jurisdictional efectuat de ICCJ in materie disciplinara (raspunderea disciplinara a magistratilor), imbunatatiri in ceea ce priveste resursa umana din sistemul judiciar, eforturi semnificative pentru digitalizarea sistemului judiciar si reformarea sistemului de acordare a ajutorului public judiciar, in beneficiul cetatenilor.

Alina Gorghiu precizeaza totodata ca Raportul noteaza elemente de progres si in ceea ce priveste cadrul anticoruptie, mai exact implementarea in grafic a Strategiei Nationale Anticoruptie, stabilitatea numarului de procurori DNA la nivelul asumat prin PNRR (85% din numarul total de posturi), mentinerea unui bilant pozitiv in combaterea coruptiei, inclusiv in ceea ce priveste cazurile de coruptie la nivel inalt si progrese in functionarea sistemului post-SIIJ, inclusiv modificarea Legii 49/2022 prin Legea 213/2024.

„Acest rezultat laudabil este determinat de multa munca si de efortul conjugat al multor institutii. Le multumesc pentru buna colaborare colegilor din Ministerul Justitiei, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public si intregului sistem judiciar. In toata aceasta perioada, dialogul cu reprezentantii Comisiei Europene a fost constant si de substanta. Si le multumesc si lor pentru sprijin”, a transmis ministrul Justitiei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: