Europarlamentar roman: „ISLAMIZAREA societatilor europene devine INEVITABILA”

politica

Europarlamentarul roman Traian Ungureanu sustine, intr-un text publicat in Adevarul, ca 2015 reprezinta punctul „din care incepe sa se vada cum va arata sfirsitul Europei”. „Dupa primul milion inghitit in trei luni, islamizarea interna a societatilor europene devine inevitabila”, scrie Ungureanu.

„Intervalul deschis, la mijlocul anilor ’60, de rebeliunea primei generatii protejate de sacrificul parintilor intorsi de pe front se incheie, dupa 50 de ani de deruta militanta, cu o implozie subtitrata in araba. Europa isi pierde suflul si valorile, convinsa ca e prima civilizatie care se afunda pina la git in facere de bine si echitate.

Adevarul din spatele acestei iluzii sinucigase e cumplit. Cu atat mai cumplit cu cat Europa a semnat cu mina doamnei Merkel contractul care ii asigura dezmembrarea interna si reconvertirea viitoare. Caci 2015 si nu vreun alt an a fost momentul in care, urmind o invitatie de protocol a dnei Personalitate a Anului, fluviul Islamic a inundat Europa de Vest. Unde va balti pina va izbindi.

Dupa primul milion inghitit in trei luni, islamizarea interna a societatilor europene devine inevitabila. Nimic nu i-a oprit pe acesti oameni sa intre in Europa, pentru ca niciun lider european nu stie, nu vrea sa stie sau nu-si mai aminteste ce e de pastrat si de aparat in Europa.

Marele pericol cu care 2015 alearga deja din spate vremurile ce vin nu e terorismul. Pericolul e bagajul. Valorile cu care sosesc acesti oameni. Purtator de credinte ostile si traditii nenegociabile, acest val va impune lent, prin multiplicare si cu ajutorul somnambulilor care conduc Europa, o noua realitate demografica, morala si politica.

Curind, alegerile vor genera forte politice musulmane si promusulmane. Legile se vor curba pentru a face loc normelor muslmane. Scolile si morala publica vor trebui sa inglobeze contributiile vii ale comunitati musulmane (cum se mai numeste oficial refuzul deschis de integrare). 2015 ar trebui uitat sau radiat. 2015 e punctul din care incepe sa se vada cum va arata sfirsitul Europei”, a scris Traian Ungureanu in Adevarul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: