Eurostar isi reia serviciile feroviare dupa intreruperile cauzate de inundatiile din Anglia

externe

eurostar, tren

Operatorul feroviar international Eurostar a anulat sambata 41 de trenuri  din cauza inundatiilor din tunelurile din Anglia. Compania a anuntat ulterior ca trenurile Eurostar vor relua serviciile normale duminica, relateaza Deutsche Welle.

„Cel putin un tunel poate fi folosit acum”, a precizat compania.

„Suntem in masura sa confirmam ca maine vom circula conform orarului planificat”, a postat Eurostar pe platforma X, fostul Twitter. „Statiile noastre vor fi extrem de aglomerate din cauza perturbarilor de astazi”, se mai spune in comunicat.

„Inundatiile din tunelurile dintre St Pancras International si Ebbsfleet nu s-au imbunatatit, iar serviciile de tren nu pot functiona”, a precizat Eurostar intr-un comunicat.

Mii de pasageri au ramas blocati inainte de Revelion, luptandu-se sa ajunga la destinatiile lor in Europa. Anularile au afectat rutele dintre marile orase europene, inclusiv Londra, Paris, Bruxelles si Amsterdam.

Inundatiile au afectat tunelurile din apropierea statiei internationale Ebbsfleet din Kent, in Marea Britanie, iar Institutul britanic de meteorologie a emis avertizari de ploaie, zapada si gheata pentru o mare parte din tara.

Eurostar, care este detinuta in proportie de 55,75% de SNCF Voyageurs, companie de stat franceza, si-a cerut scuze clientilor sai.

„Din cauza inundarii unui tunel de pe linia de mare viteza din apropierea Londrei, suntem nevoiti sa anulam toate trenurile de pe ruta noastra spre/de la Londra sambata, 30 decembrie. Statiile noastre sunt foarte aglomerate astazi. Va rugam sa nu veniti la gara decat daca aveti un bilet de calatorie valabil”, a precizat furnizorul de servicii pe site-ul sau.

Serviciul feroviar britanic Southeastern Railway a anuntat, de asemenea, anulari de trenuri la nivel national din cauza inundatiilor. Printre statiile afectate se numara Ebbsfleet International, Stratford International si London St Pancras International.

„Lucram la remedierea consecintelor inundatiilor din tuneluri”, a precizat aceasta.

Institutul britanic de meteorologie a anuntat ca alertele meteorologice ar putea ramane in vigoare pana in ajunul Anului Nou.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: