EXCLUSIV Inca un lider PSD are camin de batrani, el este angajat si la Ministerul Familiei. Acum incearca sa-si stearga urmele, a avut dividende de pe urma batranilor de 1,4 milioane de lei

politica

Vicepresedintele PSD Sector 4, Cosmin Barbalau, liderul consilierilor locali PSD din acest sector, detine un camin de batrani in Bucuresti si lucreaza la Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea. Dupa izbucnirea scandalului cu caminele de batrani, Barbalau a blocat accesul la pagina de Facebook a caminului.

Barbalau a tinut sa isi anunte sustinerea fata de Gabriela Firea, in contextul in care ministrului Familiei i se cere demisia ca urmare a abuzurilor din caminele de batrani din Voluntari. „Loialitatea nu este gri. Este alb-negru. Ori esti loial complet, ori nu esti loial deloc”, a scris Barbalau pe Facebook, alaturi de o poza cu Gabriela Firea. Ulterior, el si-a sters postarea.


Foto: Reddit Romania

Insa Barbalau detine chiar el un camin de batrani in Bucuresti. Acesta se numeste Seniors Heaven si  se afla pe strada Bacia din Bucuresti.

Pe langa functia de consilier local PSD in Sectorul 4, Barbalau este si director general la Complexul Cultural Sportiv Studentesc Tei. Din declaratia de interese postata pe site-ul Ministerului Familiei, in subordinea caruia se afla complexul studentesc, rezulta ca Barbalau detine caminul de batrani Seniors Heaven.

Alte documente din care rezulta ca Barbalau este proprietar al azilului.


Foto: Reddit Romania

Conform declaratiei de avere depusa in luna iunie a acestui an, Barbalau a avut dividente de pe urma caminului de batrani in valoare de 1,4 milioane de lei.

Celelalte venituri obtinute de Barbalau in functiile pe care le detine:

La 37 de ani, Barbalau are o avere de invidiat. Nu mai putin de zece terenuri, toate in judetul Ilfov, toate in intravilan.

Apartinatorii s-au plans de modul in care sunt tratati batranii in caminul lui Barbalau. Iata o postare pe pagina de Facebook a caminului Seniors Heaven.

„Nu recomand acest camin. S-au purtat execrabil, personalul medical si patroanele. Totala lipsa de respect fata de oameni. Am chemat politia ca sa pot sa o iau pe mama de acolo”, a scris o femeie.


Foto: Reddit Romania

Pagina de Facebook a caminului Seniors Heaven este acum stearsa.

Seniors Heaven prezinta online imagini copiate de pe internet privind modul in care arata caminul.

Familia lui Barbalau a fost deja implicata intr-un scandal penal in legatura cu caminele de batrani.

Libertatea a scris, in 2020, ca unul dintre oamenii de incredere ai primarului Baluta, Dragos Pelmus, fost ofiter in Serviciul Secret al Ministerului de Interne (DIPI),  directorul general al DGASPC Sector 4, a mutat batranii dintr-un centru de stat intr-un azil privat detinut de o inculpata in dosarul decontarilor fictive de ingrijiri de la Casa de Asigurari de Sanatate. Patroana caminului, Iulian Gheorghe, era deja trimisa in judecata intr-un amplu dosar al decontarilor fictive de la CNAS, DNA sustinand ca un furnizor medical pretindea ca ofera servicii medicale batranilor cazati in azilele lui Gheorghe, fara sa le ofere cu adevarat.

In perioada august 2014 – august 2017, firme de ingrijiri medicale, impreuna cu persoane din conducerea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti si functionari din aceste institutii, au fraudat fondurile CASMB cu peste 20 de milioane de lei (4,5 milioane de euro) prin decontarea unor servicii de ingrijiri medicale la domiciliu fictive, conform procurorilor DNA. Un furnizor medical pretindea ca ofera servicii medicale batranilor cazati in azilurile Iulianei Gheorghe, fara sa le ofere cu adevarat, iar Iuliana Gheorghe, administratorul azilului, era complice la inselaciune, conform procurorilor DNA.

In acelasi dosar era inculpata si Florina Jeni Barbalau, mama consilierului local PSD Cosmin Barbalau.

„BARBALAU FLORINA-JENI, la data faptelor administrator al societatilor comerciale Home Med Expert S.R.L. si Lara Med Serv S.R.L., cercetata sub aspectul savarsirii infractiunilor de:

– constituire a unui grup infractional organizat,
– inselaciune, in forma continuata (13 acte materiale),
– delapidare (2 infractiuni din care una in forma continuata),
– instigare la savarsirea infractiunii de fals informatic, in forma continuata (13 acte materiale)”.

Libertatea scria ca Florina Jeni Barbalau detine un azil privat, Seniors Heaven, inregistrat pe numele consilierului PSD si al tatalui lui. Pacienti si angajati de la centrul desfiintat au relatat ca Barbalau a fost in vizita la centru in toamna anului 2019, cu cateva zile inainte de a fi publicat Proiectul de desfiintare a centrului. Aceasta ar fi spus ca “doreste sa preia 10 beneficiari, selectati pe criteriul «in carucior», «prezenti la cap» si «cu venituri»”, arata un memoriu realizat de Uniunea Sindicala Sanitas Bucuresti.

Fiul ei Cosmin Barbalau, presedinte de sedinta, a semnat Hotararea prin care s-a desfiintat centrul.


Foto: Libertatea

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: