Vlad Pascu, tanarul de 19 ani care a ucis alti doi tineri in accidentul de la 2 Mai, a fost controlat de politisti in Vama Veche cu doua ore inainte de tragedie. Surse din politie au declarat pentru aktual24.ro ca Pascu a fost oprit de doua ori inainte de producerea accidentului, a doua oara a fost dus chiar si la sectia de politie.
„Vlad Pascu fost oprit de doua ori inainte de producerea accidentului. O data la un control de rutina, iar apoi dupa un apel 112. In niciuna dintre situatii nu a fost testat de droguri. Dupa ce a fost oprit a doua oara, Pascu a fost dus si la sectia de politie. Politistii fac acum verificari daca a consumat droguri dupa ce a plecat de la sectia de politie”, au declarat sursele pentru aktual24.ro.
Informatii despre faptul ca Pascu a fost oprit de politisti cu doua ore inainte de accident au fost postate de martori din Vama Veche pe forumul Reddit Romania.
„Am fost aseara in Vama si omul facea ture pe faleza printre oameni. La ora 3 era oprit de politisti la intersectia cu Magheru”, a relatat un martor.
Declaratiile acestuia au fost confirmate de un alt martor: „Masina era trasa pe dreapta pe E87 de un echipaj de politie. Soferul parea foarte agitat in momentul in care politia ii verifica actele, in masina era cel care a fost arestat impreuna cu niste fete”, a scris un alt martor.
Vlad Pascu a fost cercetat anul trecut de DIICOT, pentru detinere fara drept de droguri de risc pentru consum propriu, a anuntat luni Libertatea.
Procurorii au dispus insa atunci renuntarea la urmarirea penala pe motiv ca ar fi fost vorba de o cantitate „mica” de droguri, iar Tribunalul Bucuresti a confirmat solutia, la inceputul acestui an. Potrivit deciziei instantei, Matei-Vlad Pascu a fost prins, pe 3 februarie 2022, avand asupra sa „0,68 g canabis, in vederea consumului”.
Pe numele lui, DIICOT a deschis un dosar penal pentru infractiunea de detinere de droguri de risc, fara drept, in vederea consumului propriu. Dupa un an de cercetari, pe 21 decembrie anul trecut, procurorii au emis o ordonanta de renuntare la urmarire penala, invocand, printre altele, „cantitatea mica de droguri de risc detinuta, faptul ca suspectul a avut o atitudine sincera, precum si existenta unei disproportii vadite intre cheltuielile pe care le-ar implica desfasurarea unui proces penal si gravitatea urmarilor produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii”.
Detinerea fara drept de droguri de risc pentru consum propriu – in orice cantitate! – este pedepsita, conform Legii 143/2000, cu pedeapsa inchisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Procurorii DIICOT au apreciat insa ca nu exista un interes public in urmarirea in continuare a suspectului. Ei au precizat, in ordonanta 959/D/P/2022, ca „la aprecierea interesului public sunt avute in vedere si persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior savarsirii infractiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului dupa savarsirea infractiunii si eforturile depuse pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii”.
Mai mult, in decembrie anul trecut, cand au inchis dosarul, procurorii DIICOT nu i-au impus lui Matei-Vlad Pascu sa urmeze vreun program de consiliere, pentru a renunta la consumul de droguri. Solutia dispusa de DIICOT a fost confirmata de Tribunalul Bucuresti, pe 10 ianuarie anul acesta.
„Urmarile care s-ar fi putut produce din perspectiva afectarii sanatatii publice au fost reduse, elementul material (detinere) nefiind in masura sa releve un mod elaborat de comitere a faptei, prin mijloace de natura sa indice un pericol social ridicat”, a precizat judecatorul, in motivarea deciziei sale. Magistratul a adaugat ca si el considera ca „eforturile organelor de urmarire penala necesare pentru desfasurarea procesului penal ar fi disproportionate prin raportare la gravitatea concreta a faptei, iar cheltuielile ce ar urma sa fie avansate ar putea fi canalizate spre cercetarea unor fapte cu urmari mai grave”.
Reamintim ca acelasi tanar cocolosit de procurori si judecatori a provocat, sambata trecuta, tot sub influenta drogurilor, un grav accident de circulatie, intrand cu masina intr-un grup de opt tineri, langa localitatea 2 Mai din Constanta. In urma impactului, o fata de 20 de ani si un baiat de 21 de ani au murit pe loc. Alti trei tineri, cu varste intre 19 si 20 de ani, au fost raniti.
La momentul in care scriem aceste randuri, criminalul se afla in arest preventiv.
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…