Procurorii DIICOT au declinat, saptamana trecuta, la Sectia de investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) din cadrul Parchetului General (PG), dosarul in care este investigat modul in care Darius Valcov a ajuns in posesia protocolului semnat in 2016 de Parchetul General cu SRI si l-a publicat pe Facebook, au declarat surse judiciare pentru ziare.com. Potrivit surselor citate, in aceasta ancheta este vizata Adina Florea, care in prezent ocupa functia de procuror-adjunct interimar la Sectia de Investigare a Infractiunilor din Justitie (SIIJ).
Este vorba de un dosar deschis la sesizarea SRI, pentru infractiunea de divulgare a informatiilor secrete de stat, la care a fost atasata o alta ancheta inceputa de Parchetul General, privind infractiunea de neglijenta in pastrarea informatiilor secrete de stat.
Potrivit surselor citate, in aceasta ancheta este vizata Adina Florea, care in prezent ocupa functia de procuror-adjunct interimar la Sectia de Investigare a Infractiunilor din Justitie (SIIJ).
Intr-un alt caz, care are legatura cu acesta, procurorii au clasat acuzatiile la adresa Nicoletei Ichim, prim procuror la Parchetul Curtii de Apel (PCA) Constanta, dupa ce femeia a recunoscut ca a fotocopiat protocolul la solicitarea sefei sale, Adina Florea.
Protocolul a fost sustras din camera documentelor clasificate de la PCA Constanta. Adina Florea ocupa functia de adjunct al procurorului general al PCA Constanta si era sefa structurii de securitate a acestui parchet, adica direct responsabila cu documentele clasificate.
Adina Florea a negat orice legatura cu publicarea acestui protocol sau cu Darius Valcov.
Surse judiciare au explicat ca Judecatoria Constanta a confirmat la sfarsitul anului trecut, pe 12 decembrie, renuntarea la urmarirea penala in cazul Nicoletei Ichim, prim grefier la Parchetul Curtii de Apel Constanta, desemnata cu gestionarea documentelor clasificate. Femeia fusese cercetata in acest caz pentru infractiunea de neglijenta in pastrarea informatiilor, potrivit portalului instantelor.
Nicoleta Ichim a declarat in timpul anchetei ca in luna mai, a scos documentul in afara zonei de securitate, la solicitarea Adinei Florea, si a facut o copie de pe acesta.
Ea a declarat ca a aplicat un post-it pe stampila si pe numarul de inregistare al protocolului, in scopul neidentificarii unitatii de parchet.
Protocolul a fost publicat de Darius Valcov pe 23 august, pe Facebook.
Pe 16 noiembrie, procurorii au decis renuntarea la urmarirea penala in cazul Nicoletei Ichim. Aceasta ordonanta trebuia verificata de un judecator.
Magistratul care a confirmat renuntarea la urmarire penala in cazul Nicoletei Ichim mentioneaza ca fapta pentru care era cercetata grefiera se pedepseste inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
„Judecatorul retine ca fapta prezinta un pericol social redus prin raportarea la imprejurarile concrete de savarsire a faptei si de scopul urmarit, in sensul ca suspecta a efectuat o copie de pe un document clasificat la solicitarea unei alte persoane in raport cu care se afla intr-o pozitie de subordonare, fara a urmari un scop calificat, punand la dispozitia procurorului documentul doar pentru a-l citi si apoi sa-l distruga”, se arata in motivarea Judecatoriei Constanta, potrivit unor surse judiciare.
Magistratul a mai aratat ca grefiera nu are antecedente penale.
„Judecatorul a considerat ca, in mod intemeiat procurorul de caz a dispus renuntarea la urmarirea penala in cauza, intrucat nu exista interes public in continuarea urmaririi penale fata de fapta sesizata”, a mai motivat Judecatoria Constanta.
Intr-un articol scris joi pe blogul sau, ideologul regimului de la Kremlin, Alexandr Dughin, isi…
Presedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a apreciat joi ca Uniunea Europeana ii tine tara in afara…
Presedintele american Joe Biden se va intalni cu liderul chinez Xi Jinping in timpul summitului…
Vineri dimineata, in jurul orei 4.00, politistii de la Brigada Rutiera au fost sesizati printr-un…
Donald Trump Jr., fiul presedintelui ales Donald Trump, a spus ca doreste ca doar oamenii…
Rezerva Federala a redus joi rata cheie a dobanzii cu un sfert de punct, ca…