Exista o latura sinistra in ascensiunea robotilor de sex feminin? De ce se tem expertii de un viitor in care androizii ar putea fi folositi in scopuri sexuale
Atunci cand ii dam inteligentei artificiale o forma umanoida, de obicei alegem ca robotul sa aiba caracteristici feminine. Ne jucam oare cu stereotipurile?, se intreaba BBC.
Tocmai aceasta problema de imagine publica a fost cea pe care Organizatia Natiunilor Unite a incercat recent sa o abordeze in cadrul conferintei AI for Good de la Geneva.
Evenimentul din luna iulie a avut ca scop promovarea AI pentru a ajuta la rezolvarea problemelor globale si a fost descris ca fiind cea mai mare adunare de roboti umanoizi de pana acum.
Au fost prezenti Ai-Da (primul „artist robot umanoid ultrarealist din lume”) si Grace (cel mai important robot asistent medical din lume), precum si Sophia, Nadine si Mika. A existat chiar si un robot vedeta rock, Desdemona. Toti acesti androizi au un lucru in comun – toti sunt de sex feminin prin design. Deci, de ce oare creatorii aleg de obicei sa dea robotilor lor caracteristici feminine?
Se sustine adesea ca alegerea de a face ca sistemele vocale de inteligenta artificiala sa fie feminine isi are radacinile in prejudecata de gen. Dar, uneori, exista un motiv mai nevinovat pentru sexul pe care un designer il da robotului sau: l-a modelat pe el insusi.
Acesta este cazul lui Nadine, a carei creatoare, Nadia Magnenat Thalmann, o descrie ca fiind un „robot selfie”. Intre timp, Geminoid, singurul robot de la conferinta care era in mod explicit de sex masculin, este imaginea fidela a creatorului sau, roboticianul japonez Hiroshi Ishiguro.
Unul dintre vorbitorii principali de la conferinta a fost Ai-Da, o masinarie cu inteligenta artificiala care poate desena, picta si sculpta.
Lisa Zevi, sefa operatiunilor pentru proiectul Ai-Da, a declarat pentru BBC ca, in acest caz particular, a existat un motiv intemeiat pentru a-i conferi lui Ai-Da un aspect feminin.
„Vocile feminine sunt de obicei foarte slab reprezentate atat in spatiul artistic, cat si in cel tehnologic”, spune ea. „Vrem sa dam o voce acestor grupuri subreprezentate in mod eficient”.
In afara de acei roboti care au ca model o persoana, un motiv anume este adesea sugerat pentru alegerea unui robot de sex feminin: avem o preferinta innascuta pentru vocile femeilor.
Karl MacDorman, expert in robotica si interactiune om-calculator de la Universitatea din Indiana, SUA, considera ca acest argument ar putea avea o baza. El a efectuat cercetari care au aratat ca femeile prefera vocile feminine, iar barbatii nu prea au o preferinta.
Prin testarea reactiilor lor la voci, cercetarea a descoperit o discrepanta intre ceea ce oamenii declara in chestionare si ceea ce simt cu adevarat – femeilor le place o voce feminina mult mai mult decat recunosc, iar barbatii spun ca prefera o voce feminina in chestionare (chiar daca nu le pasa cu adevarat).
Totusi, acest lucru s-ar putea sa nu spuna intreaga poveste.
Primele versiuni de inteligenta artificiala, precum Siri si Alexa, au primit voci feminine, iar lucrarea lui MacDorman a fost citata ca justificare pentru aceasta alegere. Cu toate acestea, el crede ca unele decizii corporative majore fusesera deja luate din cu totul alte motive, iar concluziile sale au fost pur si simplu convenabile.
„Banuiesc ca luasera decizia inainte ca eu sa fi publicat vreo lucrare pe aceasta tema”, spune el. „Probabil ca au luat decizia din motive inconstiente sau din motive pe care nu le-ar placea sa le recunoasca, iar mai tarziu au nevoie de justificare pentru aceasta, atunci cand sunt contestati.”
„In ceea ce priveste calitatea serviciilor sau rolurile de servicii pentru clienti, cred ca acestea pot fi asociate mai mult cu femeile decat cu barbatii.”
„Stereotipul initial devine apoi intarit doar pentru ca devine o alegere populara sa dai inteligentei artificiale o voce feminina.”
MacDorman considera ca acest lucru ar putea fi considerat sexist, deoarece rolurile pe care inteligenta artificiala le indeplineste in mod obisnuit – furnizarea de informatii sau de servicii pentru clienti – sunt, intr-un fel, servile. Iar el sugereaza ca acest lucru ar putea juca, de asemenea, in favoarea fanteziilor masculine.
Kathleen Richardson, profesor de etica si cultura a robotilor si a IA la Universitatea De Montfort din Marea Britanie, isi aminteste de perioada in care robotii umanoizi nu luau de obicei o forma feminina adulta. „In laboratorul in care am fost [acum 15 ani], ii faceau intotdeauna ca pe niste copii”, spune ea pentru BBC. „Ideea era ca, daca erau copilarosi, nu ar fi fost amenintatori pentru oameni, iar oamenii s-ar fi simtit mai confortabil sa ii invite in casa lor.”
Richardson spune ca aceasta dorinta de a face androizii mai putin amenintatori s-a transformat in formele feminine pe care le vedem astazi si este determinata de preocuparea pe care o avem in legatura cu rolul tot mai mare pe care il joaca tehnologia.
„Trebuie sa inlaturam aceasta teama foarte profunda de depersonalizare si dezumanizare care apare odata cu introducerea mai multor tehnologii in vietile noastre, in special in domeniul personal”, spune ea.
„Oamenii scriu teancuri despre cat de terifiant este, despre cum terminatorii sunt dupa colt. Asta ar fi terifiant sa avem in casa, nu-i asa?”.
MacDorman – care a lucrat, de asemenea, cu roboti timp de decenii – este de acord ca aceste temeri au avut un rol in proiectarea robotilor, in special la inceputuri. „Un android de sex feminin este in general considerat mai abordabil, in special pentru copii, asa ca a fost considerat mai potrivit pentru experimentele de interactiune om-robot”, spune el.
Dar Richardson suspecteaza ca in proiectarea moderna a robotilor umanoizi ar putea exista un motiv mult mai fundamental.
Ea compara robotii cu arta – ceea ce vedeti este doar o imagine pe o suprafata – si crede ca designul robotilor sufera de aceleasi probleme pe care criticii de arta moderna le deplang adesea atunci cand evalueaza picturile istorice.
„A existat o teoreticiana celebra pe nume Laura Mulvey care a vorbit despre privirea masculina in arta si despre modul in care artistii barbati reprezentau figurile feminine. In mod normal, le reprezentau ca fiind supuse, ca fiind goale, ca obiecte ale dorintei masculine. Si cred ca, intr-un fel, vedem privirea masculina doar replicata in robotica, pentru ca acestea sunt doar imagini pe suprafete – nu exista nimic care sa stea in spatele acestor imagini. Nu exista o fiinta sensibila. Nu exista viata.”
„Nu putem transfera ceea ce se intampla in interiorul oamenilor si in relatiile dintre ei la aceste noi artefacte create.”
Cand se uita la figurile antropomorfe de femei adulte expuse la conferinta de la Geneva, Richardson spune ca vede „o gramada de marionete”.
MacDorman este de acord ca designerii heterosexuali de sex masculin – si este o industrie foarte dominata de barbati, spune el – aleg sa isi faca creatiile de sex feminin din cauza interesului lor pentru sexul opus.
„Exista cu siguranta o sexualizare. Cu cat robotul este mai realist si cu cat vocea este mai realista, cu atat mai mare este tendinta de a-l sexualiza. Daca este ceva foarte realist, exista tendinta de a-l vedea sau de a-l trata ca si cum ar fi uman. Este un fel de apasare a butoanelor noastre darwiniste, ca sa spunem asa”, spune el.
Unde ar putea ajunge aceasta sexualizare a robotilor? Richardson se teme de un viitor in care robotii vor fi folositi in mod obisnuit in scopuri sexuale. Campania sa impotriva robotilor porno isi propune sa atraga atentia asupra prejudiciului etic al normalizarii unor astfel de utilizari ale acestei tehnologii.
Ideea de a face sex cu un android exista de zeci de ani in divertismentul mainstream, in filme stiintifico-fantastice precum Blade Runner, AI Artificial Intelligence, Her si Ex Machina.
In cartea sa Man-Made Women, Richardson avertizeaza asupra unei tendinte in crestere – ideea a sarit de la science-fiction la talk-show-uri matinale si videoclipuri muzicale. In Barcelona, Berlin si Moscova se deschid bordeluri de papusi sexuale.
„Pentru cei care doresc sa participe la discutii pe aceasta tema, exista chiar o conferinta internationala anuala despre dragoste si sex cu roboti”, scrie ea.
Ea avertizeaza ca normalizarea unei astfel de interactiuni ar avea un cost enorm. „Ceea ce construim in societate este aceasta idee foarte egocentrica ca, de fapt, ceea ce simte, gandeste si experimenteaza o singura fiinta umana este „o relatie”. Astfel, ei pot proiecta asupra unui avatar AI toate aceste sentimente”.
„Dar oamenii stiu intuitiv ca o relatie implica doua parti. Nu este doar ceva ce se intampla intr-o singura persoana – trebuie sa fie ceva ce se intampla intre tine si o alta persoana. Iar relatia este partea de la mijloc, nu-i asa? Nu se intampla doar intr-o parte sau alta.”
MacDorman vede potentialul ca o industrie in crestere sa evolueze in jurul acestei functii.
„Exista o preocupare in general in ceea ce priveste IA, mai ales cand este legata de sex: relatiile umane sunt dificile. Exista un risc implicat in orice fel de intimitate, iar AI este mai ascultatoare.”
Unii oameni considera ca pornografia este mai usoara decat intalnirile, spune el, iar AI ar putea oferi o modalitate de a evita efortul de a avea de-a face cu alte fiinte umane si teama de respingere pe care aceasta o aduce.
Un pericol deosebit, spune el, este ca natura adesea servila a IA poate alimenta narcisismul oamenilor.
Insa pretul ridicat al acestor roboti ar putea actiona ca o limita pentru adoptarea lor. „Pentru a construi un android, costurile sunt considerabile in raport cu alte tipuri de roboti”, spune el. „Pentru a-i face realisti este costisitor”.
El vede mai degraba un viitor pentru personajele animate care sunt interactive, decat pentru „robotii de companie” umanoizi tridimensionali. „Cam orice lucru cu piese in miscare va fi problematic. Ganditi-va la atentia pe care o necesita automobilul in comparatie cu orice calculator la care lucrati”.
„Probabil ca folositi calculatorul pentru o perioada mult mai lunga de timp pe parcursul zilei si necesita mult, mult mai putina atentie.”
El crede ca, indiferent de dorintele noastre erotice, robotii umanoizi vor ramane, prin urmare, inaccesibili pentru majoritatea consumatorilor.
Cei mai multi – dar nu toti. „La fel cum unii oameni isi pot permite supermasini, vor exista si cei care isi vor permite androizi”, spune el.
