Studentul care i-a dat foc unui profesor de la Universitatea Ovidius din Constanta si-a recunoscut fapta, insa a sustinut ca voia doar sa il sperie pe acesta si sa se razbune pentru ca i-a dat nota 4 la un examen-restanta. El va fi supus unei expertize psihiatrice, informeaza news.ro.
Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a transmis, vineri, ca studentul, Oniscu Andrei, este acuzat de tentativa de omor, fiind retinut joi.
”Din probatoriul administrat pana in prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtiva, ca la data de 27 iunie 2024, in jurul orelor 11.00, dupa ce nu a fost promovat la un examen tip restanta al Facultatii de Matematica si Informatica din cadrul Universitatii Ovidius din Constanta, inculpatul a revenit in laboratorul in care se afla profesorul examinator, persoana vatamata A.A., ocazie cu care cu intentie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri si i-a dat foc cu o bricheta, dupa care a blocat usa salii de curs pentru a o impiedica pe persoana vatamata sa iasa din laborator.
Datorita prezentei de spirit a persoanei vatamate, care s-a ferit cand a fost stropita si a reusit sa stinga rapid flacarile de pe maneca tricoului sau si de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp in urma actiunii de violenta a inculpatului, astfel ca nu a necesitat ingrijiri medicale”, au aratat procurorii.
Potrivit sursei citate, studentul a recunoscut, la audieri, comiterea faptei, insa a invocat ca doar incercase sa o sperie pe persoana vatamata si sa se razbune pe aceasta din cauza ca ii daduse nota 4 la examen. El va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a stabili daca a actionat cu discernamant.
Vineri, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventiva a inculpatului pentru urmatoarele 30 de zile, aceasta fiind trimisa spre solutionare judecatorului de drepturi si libertati de la Tribunalul Constanta.
Numirea de catre presedintele ales Donald Trump a lui Robert F. Kennedy Jr la conducerea…
Jandarmeria a anuntat, sambata dimineata, ce masuri au fost dispuse dupa meciul Romania - Kosovo.…
Petruta Leroy, o femeie care a trecut prin suferinte inimaginabile, este astazi o campioana in…
Si in Brasov sunt in desfasurare pregatirile pentru sarbatorile de iarna, acolo unde si in…
Meciul dintre nationala de fotbal a Romaniei si Kosovo a fost abandonat la scorul de…
Un cartonas rar, vechi de 91 de ani, cu Babe Ruth, care a fost cumparat…