Familia Luizei Melencu, certata de politisti dupa ce s-a confirmat moartea fetei: „De ce ii acuzam pe ei ca nu s-a facut dreptate”
Sora Luizei Melencu, fata de 18 ani din comuna doljeana Diosti pe care ar fi ucis-o Gheorghe Dinca, sustine ca un politist din Cosoveni a sunat-o duminica pentru a-i reprosa de ce familia ei a declarat ca Politia Cosoveni nu facut nimic pentru a rezolva cazul.
„M-a sunat Politia de la Cosoveni, pe mine, ieri dimineata, ca de ce ii acuzam pe ei ca nu s-a facut dreptate. Ce dreptate au facut ei? Au lasat doua fete sa moara? (…) Ca de ce a dat mama declaratii”, a spus sora Luizei.
Fata a spus ca nu stie ce politist era la telefon, dar ca politistii din Cosoveni aveau numarul ei de telefon.
Mama Luizei a spus ca nu a primit date oficiale despre fiica ei in ultimele zile si ca tot ce stie sunt informatiile prezentate de presa, iar luni dimineata l-a sunat pe procurorul de caz si acesta i-a spus ca ii pare rau si ca vrea sa vorbeasca personal, nu la telefon.
„Nu, noi am auzit de la televizor. Nu ne-au spus nimic (oficial n.r.) (…) Procurorul de caz, doua cuvinte mi-a zis, ca vrea sa vorbeasca cu mine personal, nu prin telefon. Atat. Ca ii pare rau”, a spus mama Luizei Melencu, citata de Agerpres.
Femeia, alaturi de alte rude ale Luizei Melencu, a fost prezenta zilnic, incepand de vineri, la Caracal, in fata locuintei lui Gheorghe Dinca.
Luni, mama Luizei, alaturi de alte rude ale fetei au depus lumanari in apropierea portii locuintei lui Dinca.
Atat mama Luizei cat si alte rude ale fetei au sustinut ca Politia Cosoveni, institutia care s-a ocupat initial de dosar, a abordat superficial cazul de disparitie si a spus familiei ca Luiza ar fi putut fi plecata impreuna cu un iubit, „un Fat-Frumos”.
Luiza Mihaela Melencu, de 18 ani, din comuna doljeana Diosti, a disparut la mijlocul lunii aprilie dupa ce a spus familiei ca va merge la Caracal pentru a scoate bani de la un bancomat.
Disparitia fetei a fost anchetata de DIICOT care a reunit dosarul cu cel al disparitiei Alexandrei Macesanu, fata de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, disparuta pe 24 iulie, care a sunat pe 25 iulie la 112 solicitand ajutor deoarece a fost sechestrata, batuta si violata.
In cauza a fost inculpat Gheorghe Dinca, un barbat de 66 de ani, din Caracal.
In cadrul anchetei inculpatul Gheorghe Dinca a recunoscut ca a ucis-o pe Alexandra Macesanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, in jurul orei 12,00, atunci cand a surprins-o cu telefonul in mana si ulterior i-a incinerat corpul, iar cu privire la cea de-a doua fata, Luiza Melencu, de 18 ani, procurorii au stabilit ca exista indicii ca a savarsit acelasi gen de infractiuni.