Faptele din dosarul Hexi Pharma s-au prescris: cei doi directori scapa de condamnari

news

Curtea de Apel Bucuresti a dispus, vineri, incetarea procesului penal impotriva celor doi directori de la compania Hexi Pharma, Flori Dinu si Mihai Leva, condamnati in prima instanta la cate 3 ani de inchisoare, dupa ce judecatorii au constatat ca faptele de care sunt acuzati s-au prescris, potrivit Agerpres.

Flori Dinu, directorul general al companiei Hexi Pharma, primise in ianuarie 2019, la Tribunalul Bucuresti (instanta de fond), o condamnare de 3 ani de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata si participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor, iar Mihai Leva, sef de productie al firmei, fusese condamnat la 3 ani si 8 luni de inchisoare cu executare. De asemenea, compania a fost obligata la plata unei amenzi penale de 2,6 milioane lei.

Aceste pedepse au fost anulate vineri de Curtea de Apel Bucuresti, pe motiv ca faptele s-au prescris. Magistratii au aplicat, ca si in alte dosare importante din ultima vreme, deciziile Curtii Constitutionale privind prescrierea faptelor.

Cei doi directori au primit interdictia de a ocupa functia de manager intr-o societate comerciala, precum si exercitarea oricarei activitati intr-o societate avand ca obiect producerea si comercializarea de biocide, pe o perioada de 5 ani.

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, s-a sinucis in mai 2016, cand a aflat ca procurorii au deschis o ancheta penala in legatura cu dezinfectantii diluati livrati de companie catre sute de spitale.

Pronuntarea sentintei definitive in dosarul Hexi Pharma ar fi trebuit data de Curtea de Apel Bucuresti in urma cu doi ani, insa judecatorii au repus cauza pe rol in noiembrie 2020. Procesul a fost apoi tergiversat in asteptarea unei expertize, care nu a adus nimic nou in dosar.

La Tribunal, Hexi Pharma a fost obligata sa plateasca un prejudiciu de aproximativ 125 milioane lei, reprezentand contravaloarea produselor biocide neconforme achizitionate de sute de spitale din tara.

Curtea de Apel Bucuresti a modificat insa valoarea acestor despagubiri, unele sume fiind micsorate, altele fiind inlaturate cu totul.

Pentru recuperarea prejudiciului, instanta a mentinut sechestrul pe bunurile companiei, printre care un teren intravilan de 2.072 mp in valoare orientativa de 1.636.880 euro si o constructie p+1E/structura metalica.

In martie 2017, compania Hexi Pharma a fost trimisa in judecata de Parchetul General pentru savarsirea a 340 de infractiuni de inselaciune (dintre care sapte avand consecinte deosebit de grave), uz de fals (61 de acte materiale), precum si pentru participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor.

In acelasi dosar au fost deferiti justitiei directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata (49 de acte materiale) si participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor, precum si Mihai Leva, sef de productie al companiei, pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata (33 de acte materiale) si complicitate la participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: