Fara compromisuri. Nicusor Dan a dat afara un director din Primarie pentru ca a avizat defrisarea a zeci de arbori in beneficiul rechinilor imobiliari
Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a anuntat joi ca l-a dat afara pe directorul Directiei de Mediu din primaria generala pentru ca a avizat defrisarea a 22 de arbori in beneficiul unui proiect imobiliar.
„L-am eliberat azi din functie pe directorul interimar al Directiei de Mediu din Primaria Capitalei, pentru modul in care a gestionat cazul din Soseaua Kiseleff 45. Mai precis pentru ca, in plin centrul Capitalei, a avizat defrisarea a 22 de arbori. Am reusit sa oprim aceasta defrisare la timp.
In acea zona s-au facut demersuri pentru demolarea unor case vechi in vederea construirii de blocuri. Spatiul verde al Capitalei nu trebuie distrus!”, a anuntat primarul pe Facebook.
Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a anuntat miercuri ca a salvat de la demolare inca o casa monument istoric. El a tinut sa le transmita rechinilor imobiliari ca „in timpul mandatului meu nu se vor face demolari fara avize si nu se vor construi blocuri in locul cladirilor istorice din Bucuresti”.
„Cladirea din strada Stirbei Voda 132 a fost salvata. In timpul mandatului meu nu se vor face demolari fara avize si nu se vor construi blocuri in locul cladirilor istorice din Bucuresti. Acest lucru este valabil si in cazul imobilului din strada Stirbei Voda 132. Anul trecut, in luna noiembrie, am suspendat autorizatia de desfiintare, autorizatie care fusese semnata de catre fosta administratie pe ultima suta de metri a mandatului.
Prefectul Municipiului Bucuresti a atacat astazi, la Tribunalul Bucuresti, actele administrative referitoare la acest imobil, respectiv certificatul de urbanism privind desfiintarea constructiei existente si construire imobil, autorizatia de desfiintare din 15.10.2020, precum si autorizatia de construire semnata de fostul primar Firea in data de 15.10.2020 pentru construirea unui bloc de 7 etaje. Ii multumesc prefectului pentru toate eforturile depuse.
Astfel, avand in vedere faptul ca prefectul a atacat in instanta aceste acte, orice actiune de demolare/ construire se suspenda de drept. Si pentru imobilul din strada I.C. Visarion nr. 8 imi doresc ca autoritatile sa duca la capat ancheta si sa faca lumina in acest caz, pentru a putea reveni la o stare de normalitate privind protejarea patrimoniului cultural din Capitala. Este un alt potential abuz pe care, in trecut, l-am semnalat.
Atitudinea fata de patrimoniul national se schimba in Bucuresti si asta sper ca au inteles toti amatorii de tunuri imobiliare cu cladiri vechi, pline de istorie”, a scris Nicusor Dan pe Facebook.