Fata cu ambele brate replantate a miscat degetele de la mana dreapta. Dr. Sidonia Susanu: „A fost o minune ca a ajuns in viata la spital”
Fata ranita in accidentul de autocar de la Pascani ale carei brate i-au fost reatasate dupa o operatie de 20 de ore se recupereaza destul de repede. Deja a miscat degetele de la mana dreapta. Optimisti, doctorii au decis sa devanseze o serie de proceduri chirurgicale la care trebuie sa mai fie supusa, pentru a scurta perioada de refacere, scrie ziaruldeiasi.ro.
Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iasi spun ca evolutia fetitei este una foarte buna, dupa ce ambele maini au fost salvate in urma interventiei chirurgicale care a durat mai mult de 20 de ore.
Dr. Sidonia Susanu, coordonatorul Sectiei de Chirurgie Plastica de la unitatea medicala, a spus ca este un miracol ca fetita a ajuns vie la spital. „Astfel de leziuni, de regula, au un potential letal foarte mare la locul accidentului. Leziunile duble de artera humerala, de regula, ca in cazul acesteia, sunt letale. Aceasta este minunea: ca acest copil a putut fi adus viu la spital si din nou as vrea sa le multumesc colegilor SMURD ca au facut eforturi extraordinare sa o mentina in viata si sa nu piarda foarte mult sange”, a declarat dr. Sidonia Susanu.
Medicii au devansat operatiile
In acest timp, medicii continua interventiile de reconstructie a structurilor nervoase de la nivelul mainilor. Desi initial operatiile au fost programate pentru ziua de miercuri, medicii au stabilit sa fie realizate in cursul zilei de luni in speranta de a scurta cat mai mult timp perioada de spitalizare.
„Ambele membre revascularizate isi mentin in continuare viabilitatea, putem spune ca riscul de necroza este aproape depasit. Interventiile de reconstructie au fost planificate miercuri, insa probabil le vom devansa pentru ziua de astazi (n.red. luni). Trunchiurile nervoase principale nu au fost atasate in prima interventie pentru a nu prelungi foarte mult o interventie care a fost deja foarte laborioasa. Tinand cont de faptul ca evolutia a fost foarte buna, spectaculoasa as putea spune, ne-am decis sa reconstruim structura nervoasa astazi. Starea ei generala este foarte buna din punct de vedere biologic, psihologic face eforturi pentru a-si mentine un echilibru”, a mai explicat dr. Sidonia Susanu.
„Dupa operatie a intrebat de parinti apoi a multumit ca a fost operata”
Daca la bratul stang mai trebuie refacute conexiunile la nivelul trunchiurilor nervoase, Alexia a putut deja, de noaptea trecuta, sa isi miste degetele de la bratul drept. In cazul acestuia, cand a fost adusa la spital, doua dintre cele trei structuri nervoase nu au fost sectionate in accident, fiind practic singurele elemente anatomice ramase intregi. „Stie ca are ambele membre afectate, stie ca a fost operata, stie ca mai urmeaza interventii chirurgicale, dar este un copil extrem de puternic, extrem de matur si face eforturi extraordinare sa ne ajute, sa ne incurajeze, sa se vindece. Prima data dupa interventia chirugicala a intrebat de parintii ei, iar apoi ne-a multumit ca am operat-o”, a completat medicul iesean.