Fatarnicia Jandarmeriei, scoasa in evidenta de un jurnalist PRO TV: „Pai, ba, baieti, pe tipii acestia i-ati escortat chiar vor din Gara de Nord”

news

Jandarmeria Romana a publicat, duminica, pe pagina sa de Facebook mai multe imagini cu tineri care aveau fulare sau masti pe fata in timpul protestului din Piata Universitatii, acuzandu-i ca se „ascund” si ca urmareau sa declanseze violente. Jurnalistul Vitalie Cojocari de la PRO TV dezvaluie ca acestia au fost escortati in Piata chiar de catre jandarmi.

„Citeam postarea Jandarmeriei in care comunicatorii acestei institutii se intrebau retoric ce s-ar fi intamplat daca baietii rai, cu pistol de jucarie, ar fi ajuns intr-o zona aglomerata?

Habar nu am ce s-ar fi intamplat, dar pot sa va spun cum au ajuns in zona protestului insii pe care ii prezinta in poze Jandarmeria Romana. Stiu foarte bine pentru ca… i-am vazut si eu in Gara de Nord. I-am vazut si i-am si filmat in niste live-uri pe Facebook.

Mi s-a aprins becul in momentul in care ma uitam la pozele Jandarmeriei, alea cu sageti si cerculete. Pai, ba, baieti, pe tipii acestia i-ati escortat chiar vor din Gara de Nord, unde se adunasera, pana in zona protestului, unde i-ati si pozat.

La un moment dat i-am si intrebat in live, voi cine sunteti, de unde veniti? Sunteti de la vreo galerie de fotbal? Mi-au confirmat ca da. Cineva a zis ca de la Rapid, dar nu am de unde sa stiu daca e adevarat.

Pentru ca la un moment dat injurau ungurii si strigau in gura mare cuvine pe care nu le scriu aici ca sa nu fiu blocat de Facebook, jandarmii s-au apropiat de ei si i-au avertizat, ba chiar le-au cerut sa-si dea jos mastile si fularele. Nu s-au conformat toti. Pe urma, un jandarm le-a transmis ca asta este ultima avertizare. Altfel, dupa asta… Dupa asta nu stiu ce s-ar fi intamplat. Ca nu li s-a intamplat nimic, desi scandarile au continuat.

Asadar, ce voiam sa zic? Jandarmii stiau de protestatarii care isi ascundeau fata, i-au escortat, au vorbit cu ei de nenumarate ori. Nu e ca si cum ar fi fost o surpriza prezenta lor la protest”, scrie Vitalie Cojocari.

El a prezentat si imagini care dovedesc afirmatiile sale.

Jandarmeria a publicat, duminica, in contextul discutiilor publice provocate de agresiunile unui jandarm in Piata Universitatii, mai multe imagini cu aceeasi tineri si un comentariu insinuant privind caracterul violent al protestatarilor.

„Atunci cand vrei sa-ti afirmi virtutile, fa-o fara masca, de ce te-ai ascunde?! S-a intervenit agresiv sau disproportionat, s-a actionat gresit… sunt multe pareri pro si contra, e normal intr-o democratie sa avem pluritate, insa doar vigilenta si profesionalismul jandarmilor au facut ca astazi sa vorbim despre un miting fara incidente si urmari majore. Pistolul a fost de jucarie, nu era niciun pericol… am auzit des astazi aceasta afirmatie, insa intr-un simplu exercitiu de imaginatie, inchipuiti-va panica declansata de un individ mascat care ar fi fluturat un pistol intr-o masa de oameni, fie el si de jucarie, va ganditi la asta? Va ganditi poate ca, acel pistol de jucarie era doar un mijloc mascat de a verifica vigilenta fortelor de ordine, de a testa capacitatea de reactie a jandarmilor, pentru ca intr-un viitor nu foarte indepartat, cineva chiar sa introduca o arma adevarata, letala? Ne gandim?”, a scris jandarmeria.

Postarea Jandarmeriei a primit aproximativ 1.000 de reactii foarte critice, jandarmii find acuzati ca dezinformeaza si manipuleaza.

Screen Shot 2018-01-22 at 14.26.21

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: