sport

Federatiile de handbal, tenis si hochei pe gheata raman fara bani de la buget. Nereguli privind conditiile de eligibilitate

Federatiile de handbal, tenis si hochei pe gheata au suspendate finantarile de la bugetul de stat pe anul 2024, cele trei organizatii fiind declarate neeligibile de Agentia Nationala pentru Sport pentru nerespectarea conditiilor, potrivit Agerpres.

FRH, fara dovada bugetului aprobat

Astfel, in cazul Federatiei Romane de Handbal, ANS a constatat nerespectarea unor prevederi statutare. „Prin Incheierea nr.35/INCH/PJ/2023, in dosarul nr.19729/3/2023 instanta a constatat nerespectarea prevederilor Statutului Federatiei Romane de Handbal, situatie care contravine dispozitiilor art.4 lit.c) din Anexa nr.2 la Ordinul presedintei Agentiei Nationale pentru Sport nr.477/2023”, se arata in Raportul privind indeplinirea conditiilor de eligibilitate al ANS, publicat pe site-ul oficial al agentiei.

Conform unor surse apropiate ANS, FRH nu ar fi avut dosarul de eligibilitate complet, lipsind documentul prin care Adunarea Generala a federatiei a aprobat bugetul pe 2023 al institutiei.

„Ei au avut acte lipsa la dosar, in sensul ca nu exista un document prin care Adunarea Generala ar fi aprobat bugetul federatiei pe anul trecut. In plus, au un proces in instanta pe care l-au pierdut in care se precizeaza ca a existat incalcari ale statutului Federatiei Romane de Handbal. In acest moment au finantarea suspendata”, au declarat sursele citate pentru Agerpres.

Federatia de Tenis, nereguli la Legea sportului

Nereguli au fost constatate de Agentia Nationala pentru Sport si in dosarul Federatiei Romane de Tenis, considerata, de asemenea, neeligibila pentru finantarile pe 2024: „Nerespectarea dispozitiilor art.29 alin. (2)-(4) din Regulamentul de punere in aplicare a dispozitiilor Legii educatiei fizice si sportului nr.69/2000 aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 884/2001, situatie care contravine dispozitiilor art.4 lit.c) din Anexa nr.2 la Ordinul presedintei Agentiei Nationale pentru Sport nr.477/2023”.

Federatia Romana de Hochei are doi presedinti

Cea de-a treia asociatie nationala care are finantarea suspendata pentru anul 2024 este Federatia Romana de Hochei pe Gheata, care are doi presedinti, iar instanta nu a solutionat inca procesele aflate pe rol.

„A treia federatie neeligibila este cea de hochei pe gheata, unde lucrurile sunt clare. Ei au doi presedinti alesi, sunt mai multe procese aflate pe rol si instanta nu a solutionat definitiv cauzele. In acest caz, nici ei nu respecta criteriile de eligibilitate”, au precizat sursele citate.

Agentia Nationala pentru Sport a anuntat intr-un raport publicat pe site-ul oficial ca 66 federatii sportive nationale care au depus cereri sunt eligibile pentru a primi finantare de la bugetul de stat in anul 2024.

Asociatiile nationale care vor primi fonduri de la bugetul de stat in acest an sunt: Bob si sanie, Box, Canotaj, Haltere, Judo, Lupte, Schi Biatlon, Scrima, Tenis de Masa, Tir Sportiv, Yachting, Comitetul National Paralimpic, Kempo, Karting, Triatlon, Gimnastica, Karate Traditional, Gimnastica Ritmica, Culturism si Fitness, Wushu Kungfu, Atletism, Rugby, Ciclism, Volei, Polo (pe apa), Chanbara, Karate, Powerlifting, Cricket, Scrabble, Fotbal-Tenis, Tir cu Arcul, Sambo, Dans Sportiv, Kaiac-Canoe, Taekwondo ITF, Modelism, Airsoft, Oina, Aeronautica, Bowling, Natatie si Pentatlon Modern, Bridge, Taekwondo WT, Orientare, Karate WUKF, Squash, Karate Kyokushin IKO 2, Darts, Arte Martiale, Radioamatorism, Sah, Baschet, Alpinism si Escalada, Ecvestra, Minifotbal, Automobilism Sportiv, Motociclism, Padbol, Skandenberg-Armwrestling, Badminton, Go, Baseball si Softball, Pangration Athlima, Popice si Sportul pentru Toti.

(Foto: Facebook/Federatia Romana de Handbal-FRH)

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Lupte grele la Kupiansk, ucrainenii au reusit sa respinga atacul rusilor: „Situatia a fost foarte dificila” – VIDEO

Infanteria rusa a reusit pentru scurt timp sa penetreze orasul Kupiansk, din estul Ucrainei, inainte…

24 de minute ago

Ciolacu a decretat, joi: „Simion nu e spion, nu a avut intalniri cu agenti rusi”

Premierul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, intr-o conversatie off the record cu un grup…

5 ore ago

Un intreg castel din sec. 13 este de vanzare in Italia. Cat ar costa o astfel de proprietate

Castelul din Tavoleto, Italia, este scos la vanzare. Anuntul este postat pe mai multe site-uri…

39 de minute ago

Canada se pregateste sa devina „superputere” nucleara cu suficient uraniu pentru a depasi China si Rusia

In bazinul Athabasca din regiunea Saskatchewan de nord a Canadei a fost descoperita o rezerva…

O oră ago

Presshub: Decizii atipice in dosarul omului de afaceri din Arad mort dupa explozia masinii sale

Arestarea preventiva de catre instanta suprema, la 3 ani si jumatate de la fapta, a…

O oră ago