Femeile din PSD, reactie violenta, sustin ca au fost jignite „incalificabil” de lideri din Opozitie. Ele anunta ca vor sesiza organismele internationale
Vicepresedintele organizatiei nationale de femei a PSD, Aurelia Dobre, consilier judetean la Giurgiu, a declarat marti ca femeile social-democrate din judet sunt alaturi de Rovana Plumb, care a reactionat „ferm” impotriva afirmatiilor „incalificabile” pe care liderul PNL, Ludovic Orban, le-a facut la adresa premierului Viorica Dancila, considerand ca respectivele declaratii „incalca orice norma de civilizatie si respect”.
„Astazi este Ziua egalitatii de sanse si in spiritul respectului si demnitatii fata de femei, femeile social-democrate din Giurgiu si din intreaga tara fac front comun si isi exprima sustinerea fata de presedintele interimar al organizatiei femeilor social-democrate din Romania, Rovana Plumb, care a reactionat ferm impotriva afirmatiilor incalificabile pe care presedintele PNL, Ludovic Orban, le-a facut la adresa premierului Romaniei, Viorica Dancila, si altor femei din administratia publica.
Este absolut inacceptabil acest limbaj jignitor, este de neimaginat ca un lider de partid sa se coboare atat de mult prin declaratiile sale, acestea fiind urmate de declaratii la fel de jignitoare adresate de catre presedintele Tineretului Liberal asa numitilor ‘decretei’. Pentru ca astfel de declaratii facute de lideri politici din Romania incalca orice norma de civilizatie si respect, vrem sa facem cunoscute aceste abateri tuturor organismele si institutiilor abilitate din tara precum si la nivel european”, a declarat presei Aurelia Dobre.
Ea a mentionat ca este convinsa ca aceasta luare de pozitie a femeilor social-democrate din judet va „coagula” toate fortele feminine, nu numai din interiorul partidului, ci si la nivel european, pentru ca „astfel de abateri de la respectul datorat cetatenilor acestei tari si femeilor sa nu se mai repete”.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.