Fenechiu (PNL), brat la brat cu PSD-istii Corlatean si Cazanciuc pentru a-l apara pe condamnatul Robert Rosu: „Statul de drept este in pericol”
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a participat, miercuri, brat la brat alaturi de pesedistii Robert Cazanciuc si Titus Corlatean la un protest al avocatilor, la Curtea de Apel Bucuresti (CAB), in legatura cu condamnarea avocatului Robert Rosu.
Corlatean a sustinut ca statul de drept este „in pericol” si ca se induce „frica” avocatilor.
„Cred ca suntem intr-un moment real de cotitura cu privire la existenta statului de drept. Voi citi cu foarte mare atentie motivarea acestei sentinte si sper sa pot patrunde tainele condamnarii unui avocat pentru exercitarea profesiei. Nu stiu daca la nivelul societatii sunt constientizate consecintele fricii induse avocatilor, atunci cand sunt chemati sa apere drepturi fundamentale. Sper ca cei pentru care drepturile ‘fundamentale sunt doar un lux’ sa nu ajunga vreodata sa decida asupra destinelor justitiei”, a scris Cazanciuc, miercuri, pe Facebook.
Cazanciuc sustine ca relatarile publice cu privire la temeiurile condamnarii avocatului Rosu pun sub semnul intrebarii „eficacitatea” articolului 24 din Constitutie referitor la dreptul la aparare al cetateanului.
„‘Rolul justitiei nu este de a imparti lumea in oameni buni si oameni rai, in oameni drepti si oameni nedrepti, ci de a face sa functioneze societatea umana’ – sunt vorbele unui avocat, fost judecator, auzite astazi pe treptele Palatului de Justitie, la o sedinta protest a Consiliului Baroului Bucuresti, la care am participat alaturi de mai multi parlamentari juristi. Relatarile publice cu privire la temeiurile condamnarii avocatului Rosu pun foarte serios sub semnul intrebarii eficacitatea articolului 24 din Constitutie, care ar trebui sa protejeze in mod real dreptul la aparare al cetateanului”, a adaugat Cazanciuc.
Cativa zeci de avocati au protestat, miercuri, in apararea colegului lor Robert Rosu, condamnat la inchisoare in dosarul retrocedarii Fermei regale de la Baneasa. Protestatarii au cerut ca fiecare persoana sa aiba dreptul la aparare, care este garantat prin lege.
Robert Rosu, avocatul printului Paul al Romaniei, a fost condamnat definitiv, in decembrie 2020, de Inalta Curte de Casatie si Justitie la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul retrocedarii ilegale a Fermei regale de la Baneasa.