Participantii la o petrecere organizata, weekendul trecut, in cadrul Festivalului Culturii Arabe de la Sibiu, la o cafenea elitista din oras, au fost loviti cu oua aruncate de la o terasa din Orasul de Sus, potrivit Turnul Sfatului.
Unul dintre ele a aterizat pe platanele DJ-ului, altul s-a spart in capul cuiva, iar celalalt a cazut pe caldaram.
Imaginile au fost publicate de Mihai Rusu, sociolog si profesor la ULBS, pe pagina sa de facebook.
„Cafeneaua de unde au fost azvarlite ouale e unul dintre cele mai elitiste localuri din Sibiu. Cu muzica la pian, turisti germani si aristocratie locala. La petrecerea stradala erau imigranti arabi si boema intelectuala locala. Deloc intamplator, terasa e situata la inaltime comparativ cu strada pe care avea loc petrecerea arabeasca. Reprezinta topografia simbolica a etajarii socioculturale a orasului”, a scris Mihai Rusu.
Fawzia Rehejeh, organizatoarea festivalului si presedinta Centrului Cultural Arab, spune ca gestul este unul de neexplicat si ca ar fi trist ca acesta sa fie facut pe motive rasiste sau arabofobe.
„In fiecare zi am organizat evenimente la Pasajul Scarilor – Flow Refugiu Urban. Pe timpul zilei, acolo s-au desfasurat atelierele de henna si de caligrafie araba, precum si targul arabesc cu produse artizanale din Orientul Mijlociu. Iar seara am organizat solo-uri muzicale ale unor artisti din Siria si Iran si muzica tehno-orientala pusa pe vinil.
Precizez ca pentru toate aceste evenimente am obtinut avizul din partea Primariei Municipiului Sibiu.
Concret, incidentul s-a petrecut sambata seara. Dintr-o data, ne-am trezit ca in noi au fost aruncate oua crude. Unul dintre acestea a lovit mixer-ul DJ-ului, pe care cred ca l-a si stricat. Si mai grav, un alt ou a lovit una dintre artistele care picta henna iar galbenusul s-a imprastiat pe invitati ai Festivalului. Iar al treilea s-a spart in pavajul strazii, chiar in fata intrarii in Flow Cafe.
Gestul este incalificabil si inacceptabil. Mai ales intr-un oras care se defineste ca fiind `capitala bunelor maniere`. Cine a aruncat cu acele oua nu este demn de acest oras. Eu vreau sa cred ca singurul motiv a fost faptul ca, poate, am deranjat prin muzica difuzata in strada (desi, repet, aveam autorizatie pentru un astfel de eveniment).
Ar fi foarte trist ca la baza gestului sa fi stat motive rasiste sau arabofobe. Comunitatea araba din Romania care s-a intalnit la Sibiu cu ocazia Festivalului Culturii Arabe este un exemplu de integrare socio-culturala. Sunt arabi imigranti si refugiati care sunt artisti, actori si profesori, unii dintre ei chiar au devenit cetateni romani. Nicio comunitate etnica, sociala sau de orice alt fel nu trebuie sa fie expusa unor astfel de gesture”, a spus Fawzia Rehejeh.
Tanara a mai spus ca cei deranjati de muzica de la petrecere ar fi trebuit sa vina sa-si spuna nemultumirile si sa nu recurga la un astfel de gest.
Festivalului Culturii Arabe este un proiect cultural alcatuit dintr-o serie de evenimente artistice, muzicale si intelectuale prin care urmareste sa aduca in fata publicului fatete autentice ale culturii arabe si a popoarelor din Orientul Mijlociu.
„Am avut sute de oameni care au participat la conferinte, la discutii despre drepturile femeilor din lumea araba si despre provocarile integrarii socio-culturale a imigrantilor si refugiatilor din Orientul Mijlociu.
Ca invitati am avut profesori universitari de la Bucuresti si Cluj, reprezentanti ai Agentiei ONU pentru Refugiati si ai altor ONG-uri implicate in integrarea imigrantilor si refugiatilor in societatea romaneasca.
De foarte mare succes au fost atelierele de caligrafie araba si arta corporala (henna), la fel si solo-urile muzicale de la Pasajul Scarilor. Iar concertul care a incheiat Festivalul Culturii Arabe, sustinut de Battements de l’Orient, a umplut Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu”, a mai spus presedinta Centrului Cultural Arab.
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, joi, despre solicitarea presedintelui PNL Nicolae Ciuca, catre premierul…
In statul mexican Sinaloa, autoritatile le-au transmis locuitorilor sa nu se costumeze joi seara de…
Ingropata cu un lacat la picior si cu o secera de fier la gat, „Zosia”…
Numarul mortilor in urma inundatiilor devastatoare din estul Spaniei a urcat joi la 158. Echipele…
Avocata din Bucuresti suspectata ca a ordonat lichidarea a trei romani stabiliti in Marea Britanie,…
Timp de trei zile, pe perioada Halloween-ului, Aeroportul International Brasov Ghimbav va fi rebotezat, informeaza…