Fiecare dintre cei 529 de parlamentari din Uganda a primit 50.000 de euro ca sa-si cumpere masina. Un profesor castiga 64 de euro pe luna

externe

In aceasta saptamana, Uganda a distribuit echivalentul a aproximativ 25 de milioane de euro parlamentarilor sai pentru a-si cumpara masini, starnind un val de proteste in aceasta tara din Africa de Est, unde criza Covid-19 ii afecteaza puternic pe cei mai vulnerabili, informeaza sambata AFP, citata de Agerpres.

Fiecare dintre cei 529 de parlamentari a primit 200 de milioane de silingi ugandezi, echivalentul a aproximativ 48.000 de euro.

La 18 iunie, in fata unor niveluri record de infectie, presedintele Yoweri Museveni a anuntat suspendarea calatoriilor si inchiderea scolilor, a bisericilor si a barurilor pentru cel putin sase saptamani.

„Este inacceptabil ca un guvern sa cumpere produse de lux pentru un grup restrans din parlament, care continua sa primeasca un salariu lunar de peste 30 de milioane de silingi (aproximativ 7.000 de euro), in conditiile in care majoritatea populatiei nu-si permite sa se hraneasca”, a declarat sambata pentru AFP Annet Nana Namata, director al Uniunii Aparatorilor Drepturilor Omului din Uganda.

Veniturile mici, pe care le are marea majoritate a populatiei, variaza adesea de la 100.000 de silingi (24 de euro) pentru un muncitor la 280.000 de silingi (64 de euro) pentru un profesor.

In opinia lui Moses Isooba, liderul Forumului National al ONG-urilor din Uganda, care a vorbit despre un „faliment moral” al statului, suma debursata ar fi putut fi o donatie de aproximativ 20 de euro „pentru peste 500.000 de persoane vulnerabile”.

Este un act rusinos in conditiile in care guvernul face apel la cetatenii privati sa contribuie la achizitionarea de vaccinuri COVID-19″, a declarat el pentru AFP.

Confruntat cu furia de pe retelele de socializare si din mass-media, purtatorul de cuvant al guvernului, Ofwono Opondo, a aparat decizia subliniind ca parlamentarii au „dreptul la transport”, invocand o „traditie de lunga durata”.

”Este vorba de a facilita angajamentul lor fata de electorat. In orice caz, organizatiile societatii civile au fost implicate in procesul bugetar si stiau de mult timp ca parlamentarii vor primi bani pentru a-si cumpara masini”, a adaugat el.

Si in 2018, plata acestei indemnizatii a starnit furie. Protestatarii au invadat parlamentul, inainte de a fi dispersati de politie.

Uganda, cu o populatie de 45 de milioane de locuitori, a inregistrat oficial pana in prezent 91.710 cazuri de COVID-19, dintre care 2.496 de decese, dintr-un total de aproximativ 1,5 milioane de teste efectuate.

Tara, care a inceput campania de vaccinare in martie, inregistreaza in prezent putin peste un milion de persoane vaccinate, cu un obiectiv de patru milioane pana la sfarsitul anului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: