Ziarul pro-guvernamental de la Budapesta, Magyar Nemzet, a publicat un articol dur la adresa diplomatiei romanesti cu titlul „Esecul diplomatiei romanesti in stil ospatar”. Articolul este scris de un jurnalist maghiar din Romania, Istvan Pataky, sustinator al lui Viktor Orban, care a preluat formulari dintr-un alt articol scris in EVZ de Dan Dungaciu. Acesta s-a remarcat deja prin pozitii favorabile Moscovei.
Articolul scris de Istvan Pataky a aparut marti in publicatia pro-guvernamentala Magyar Nemzet.
Istvan Pataky locuieste in Romania, la Targu Mures, si a fost de-a lungul timpului corespondentul publicatiei maghiare, Magyar Nemzet, apropiata lui Viktor Orban, dar si al unor publicatii romanesti in limba maghiara, Maszol, Kronika si Szekelyhon, care de-a lungul timpului au sustinut retorica lui Viktor Orban.
Maszol.ro este finantata de o companie furnizoare de energie cu sediul la Budapesta si de un fond de stat (la nivelul Guvernului) care are ca scop promovarea politicii nationale a Guvernului Ungariei in strainatate.
Kronika si Szekelyhon (alte doua publicatii la care scrie/a scris de-a lungul timpului Pataky) fac parte din Asociatia Mediater, prin care partidul FIDESZ condus de Viktor Orban controleaza mare parte a presei de limba maghiara din Romania. La sfarsitul anului trecut, asociatia a concediat doua treimi dintre jurnalistii care lucreaza la ziarele sale, iar la nivelul grupului de firme vor avea loc disponibilizari de 70% incepand cu luna ianuarie, transmite publicatia independenta Transtelex.
Articolul, scris de Pataky, este, in fapt, o preluare necitata a declaratiei facute de „analistul” Dan Dungaciu. Dan Dungaciu a declarat, pe 2 februarie, la podcastul „Romania lui Cristache” de la Evenimentul Zilei, ca „Noi facem o politica externa de tip chelner. Ne ducem la altii si spunem: cu ce va servim? Ce putem face pentru dvs? Avem un meniu, alegeti-va ceva de-aici. Cand faci o politica externa de tip chelner, tu poti sa primesti, eventual, un bacsis, dar nu faci politica. Harta politica externa este strategia ta, diplomatii indeplinesc aceasta viziune. Problema noastra este la nivelul strategiei, nu diplomatiei.”
Articolul a fost puternic promovat in Romania de publicatii afiliate AUR si publicatii pro-ruse din Romania si Republica Moldova: R3media (site sustinator AUR), 10TV (televiziune si site din Moldova), Corect News, 60M (site sustinator AUR), DC360.ro (site sustinator AUR si Viktor Orban), Solidnews (site sustinator AUR).
Dungaciu a declarat insistent, la inceputul anului trecut, ca „nu va fi nicio invazie in Ucraina”. „Ceea ce conteaza pentru Federatia rusa e sa apere Rusia si Moscova (…). Pentru Federatia rusa pastrarea Ucrainei sau neintrarea Ucrainei in NATO si a Belarus sunt linii rosii, nu sunt optiuni emotionale. E o chestiune strategica. Cu aceste doua state in NATO si in Uniunea Europeana, Rusia devine de neaparat”, sustinea Dungaciu la Antena 3.
Care sunt site-urile pro-ruse si pro-AUR
Site-ul R3media, infiintat acum 3 ani, il are patron pe Mihai Somanescu, un jurnalist plecat de la ActivNews, sustinator al lui George Simion, iar site-ul sau este considerat de presa un site de promovare al AUR.
10TV – post finantat de oligarhul pro-rus Vladimir Plahotniuc si sustinatoar al lui Igor Dodon
Corect News – site detinut de Steluta Rosca Stanescu, sotia lui Sorin Rosca Stanescu
60M site sustinator AUR
DC360.ro – site sustinator AUR
Solidnews – detinut de Cozmin Gusa
Marea surpriza a alegerilor europarlamentare de asta-vara, independentul Nicu Stefanuta, priveste cu „un pic“ de…
Sute de locuitori ai unei suburbii din Valencia, grav afectata de inundatiile mortale recente, au…
Un incendiu de vegetatie uscata si stuf a izbucnit duminica dupa-amiaza in Delta Neajlovului, pe…
Spre deosebire de publicatia concurenta Washington Post, New York Times nu se abtine sa faca…
Un grav accident rutier grav a avut loc duminica pe DN15, in dreptul localitatii Gornesti,…
Viktor Orban pare sigur ca Europa va trebui sa-si regandeasca sprijinul pentru Ucraina, daca Donald…