Filorusii lui Dodon ameninta cu „protest la nivel national”: „Ambasada SUA preia o comoara nationala a poporului R. Moldova”
Partidul Socialistilor din R. Moldova (PSRM) a amenintat joi cu „proteste nationale” dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca Stadionul Republican poate sa ramana in folosinta Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) la Chisinau. „Stadionul Republican este o comoara nationala a poporului R. Moldova”, sustine partidul lui Dodon.
PSRM sustine ca decizia Curtii Constitutionale este „un alt act de calcare in picioare a suveranitatii nationale a R. Moldova de catre actuala guvernare de compradori si curatorii sai occidentali”.
„Partidul Socialistilor din R. Moldova isi exprima indignarea fata de verdictul Curtii Constitutionale, care a confirmat acordul ilegal al regimului Plahotniuc de a vinde teritoriul Stadionului Republican Ambasadei SUA. Stadionul Republican este o comoara nationala a poporului R. Moldova. De acesta este legata soarta unor generatii intregi ale concetatenilor nostri.
Acordul de a vinde Stadionul Republican Ambasadei Americane a fost o risipa criminala a patrimoniului nostru istoric de catre regimul criminal-oligarhic al lui Plahotniuc si al adeptilor sai. Partidul Socialistilor considera ca actualul verdict al Curtii Constitutionale de buzunar este rezultatul acordurilor secrete dintre presedintele Maia Sandu si ambasadorul SUA, Dereck Hogan, pentru sustinerea Partidului Actiune si Solidaritate in timpul alegerilor parlamentare”, se arata intr-un comunicat de presa al PSRM.
PSRM a lansat un apel catre toti sustinatorii sai, precum si la toti cetatenii Republicii Moldova, „sa fie pregatiti pentru un protest la nivel national impotriva acestei incalcari grave a suveranitatii Republicii Moldova”.
Pe 21 iulie, Inalta Curte a declarat inadmisibila sesizarea depusa, in decembrie 2020, de catre deputatii socialisti, Grigore Novac, Vasile Bolea si Alexandr Suhodolski, privind verificarea constitutionalitatii legii prin care terenul fostului Stadion Republican a fost transmis pentru constructia ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chisinau.