Financial Times: Xi Jinping se pregateste pentru un razboi comercial cu Trump. Beijingul: „Vom apara cu hotarare drepturile si interesele Chinei”
China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial intre cele doua mari economii ale lumii, relateaza Financial Times.
Dupa victoria lui Trump din 2016, China s-a confruntat cu tarife majorate, controale sporite la investitii si sanctiuni impotriva companiilor chineze din partea Statelor Unite. Pe de alta parte, in ultimii opt ani, Beijingul a introdus noi legi ample care ii permit sa puna pe lista neagra companii straine, sa-si impuna propriile sanctiuni si sa restrictioneze accesul americanilor la lanturile de aprovizionare critice.
„Acesta este un proces in doua sensuri. China, desigur, va incerca sa se angajeze cu presedintele Trump in orice mod poate, va incerca sa negocieze. Dar daca, asa cum sa intamplat in 2018, nimic nu se poate realiza prin negocieri si trebuie sa luptam, vom apara cu hotarare drepturile si interesele Chinei”, a declarat Wang Dong, director executiv al Institutului pentru Cooperare si Intelegere Globala de la Universitatea Peking.
China are la dispozitie o „lege anti-sanctiuni straine” care ii permite sa contracareze masurile luate de alte tari, precum si o „lista de entitati nesigure” pentru companiile straine despre care considera ca ii submineaza interesele nationale.
Andrew Gilholm, seful analizei Chinei la Control Risks, o companie de consultanta, considera ca multi subestimeaza daunele pe care Beijingul le poate face intereselor SUA. Gilholm a subliniat „impuscaturile de avertizare” trase in ultimele luni. In special, vorbim despre sanctiunile impuse Skydio, cel mai mare producator american de drone care furnizeaza drone Ucrainei.
FT scrie ca opiniile noului presedinte american Donald Trump despre China sunt foarte contradictorii. Pe de o parte, Trump vrea sa incheie intelegeri mari cu lideri puternici precum Xi Jinping, dar, pe de alta parte, considera China un concurent strategic din cauza situatiei cu epidemia de Covid-19 si a nemultumirii fata de acordul comercial. Ambele parti se pot manifesta si influenta relatiile ulterioare cu Imperiul Celest.
Anterior, China a declarat ca spera in continuarea coexistentei pasnice si reciproc avantajoase cu Statele Unite sub noua administratie a viitorului presedinte de la Casa Alba.