Finantistul Caramitru a calculat: „O pensie speciala costa in total cat 13 pensii normale. E cea mai aberanta schema de pensii din lume”

analize

Andrei Caramitru, pensionari, romani, intorsi in tara, pensie, un milion

Finantistul Andrei Caramitru a scos in evidenta, joi, cat de „aberant” este sistemul de pensii speciale din Romania. El a folosit in analiza sa cifre oficiale prezentate chiar de ministrul Muncii, Marius Budai.

„Problema pensiilor speciale. A explicat cu cifre Budai (ciudat ca le-a dat public). Sunt socante :

– pensiile normale : 35 de ani de contributie, 45% din venit
– pensii speciale: 15 ani contributie, 85% din venit.

Practic contribui mai putin de jumate decat ceilalti, dar ai dublu fata de ailalti, si pentru 20 ani mai mult decat ceilalti (de 3x mai mult). Per total – esti de 13 mai smecher decat prostalaii iobagi. De 13 ori !!!!!

Pe scurt – o pensie speciala costa in total cat 13 pensii normale.

E cea mai aberanta schema de pensii DIN LUME – nicaieri si niciodata nu a existat asa ceva. Nu exista decat la noi. Porcarie totala.

Ps: daca nu le taie, si an de an numarul de pensionari speciali creste (pentru ca sunt toti tineri, nu mor decat putini in fiecare an) – sunt doar trei solutii. (1) dam faliment sau (2) taie masiv toate pensiile normale – si ajungem la diferenta nu de 13x ci de 30x sau (3) dubleaza toate taxele (si asta ne arunca in recesiune totala). Nu exista matematic alte solutii”, a explicat Caramitru pe Facebook.

Citeste si: Ciolacu, speriat ca taierea pensiilor speciale va produce „haos in Romania”: „Daca noi luam ad litteram ce ne-am asumat in PNRR depopulam justitia, armata, serviciile”

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a sustinut, miercuri, la Europa FM, ca taierea pensiilor speciale ar putea produce „haos in Romania”. ”Daca noi luam ad literam ce ne-am asumat in PNRR depopulam justitia, armata, serviciile”, a declarat Ciolacu.

„Avem o lege trecuta prin Parlament, nu va ascund ca si azi am avut o intalnire cu domnul prim-ministru si ministri de resort. Cautam solutiile cele mai bune. E o discrepanta mare intre practica din UE, ma refer la pensiile magistratilor, la pensia din aparare, ordine publica si siguranta nationala si ce ne-am asumat noi in PNRR. Discutiile cu Comisia trebuie sa fie foarte echilibrate.

Daca noi luam ad literam ce ne-am asumat in PNRR depopulam justitia, armata, serviciile. Eu nu-mi doresc acest lucru. Poate au facut-o din neglijenta, din nestiinta. Nu-i o decizie politica usoara. In spatiul public este o mare ura impotriva pensiilor speciale, indreptatita.

Faptul ca ai mai mult la pensie decat ai avut in activiate, faptul ca iti faci calcule in ultima zile, tot felul de modificari legislative in functie de cum a convenit cuiva, a creat un val masiv de ura impotriva acestor pensii.

Armata are pensie de serviciu. Franta are lege speciala in ce priveste armata, ordinea publica si serviciile.

Nu poti sa iesi la pensie la 45 de ani, cand esti in maturitatea profesionala. Toate aceste lucruri sunt prevazute in modificare. Saptamana viitoare coalitia trebuie sa vina cu amendamente pentru a ne apropia de indeplinirea jalonului. Altfel legea trece tacit prin Senat si nu mai pot fi depuse amendante. Acum legea nu este acceptata.

Avem de venit cu noua lege a pensiilor, unde sa inchidem inechitatile, cred ca acolo vom avea abordarea cu primarii si parlamentarii. Este o lege distincta. Din punctul meu de vedere, realitatea tarii iti impune sa ai o alta abordare, la Parlament nu trebuie sa existe nici un fel de pensie speciala. Sunt ferm convins ca vom veni in coalitie cu o abordare corecta. Am ajuns la o concluzie corecta: trebuie sa inaintam si sa discutam cu Comisia Europeana, pentru ca noi ne-am asumat in PNRR ceva ce ar depopula total justitia, apararea, ordinea publica si toate serviciile.

(…) Daca venim corect, cu argumente, cum nu trebuie sa depopulezi anumite sisteme, nu putem renunta la acest lucru. Cream un haos in Romania. Catu si cel de la MIPE (Cristian Ghinea – n.red.) au putut sa-si asume o asemenea tampenie.

Sper ca in saptamanile urmatoare sa trecem in Parlament o lege cu pensiile speciale care este constitutionala si nu creaza un haos in Romania, care este predictibila. Cei care vor sa se pensioneze sa stie ca gradual vor fi anumite modificari”, a spus Ciolacu.

Ioana Ene Dogioiu: Va intreb din nou: Daca CE ramane pe pozitia de acum, ce alegeti?
Marcel Ciolacu: „Daca nu se vine cu o perspectiva clara”.

Ioana Ene Dogioiu: Deci nu vreti sa faceti corectii majore.
Marcel Ciolacu: „Nu putem renunta. Niciun om politic din Romania”.

Ioana Ene Dogioiu: Ori reusiti sa convingeti CE, ori asumati pierderea banilor.
Marcel Ciolacu: „Depui cererea de plata 3, Comisia iti da 6 luni extensie de discutie…”

Citeste si: Blocaj la guvern pe taierea pensiilor speciale. Ministrii refuza sa vina cu propuneri concrete, Bolos se plange ca taierea pensiilor speciale va produce „destabilizare”

Ministrii in responsabilitatea carora pica emiterea de propuneri privind taierea pensiilor speciale (Budai, Bode, Predoiu) nu au ajuns la un acord, miercuri. Ei au aruncat vina unul in carca celuilalt sau au inventat noi pretexte.

La discutii au participat si liderii PNL si PSD, premierul Ciuca si Marcel Ciolacu.

Ministrul Muncii, Marius Budai, a sustinut ca se confrunta cu un boicot din partea ministrilor PNL.  Ministrul de Interne, Lucian Bode, a sustinut ca nu are noi amendamente pentru ca legea trimisa de Budai in Parlament este buna, sustin surse politice.

La randul sau, Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a pretins ca nu poate sa propuna amendamente pana nu are un aviz din partea CSM-ul.

Citeste si: Comisia Europeana s-a prins ca PSD si PNL vor s-o pacaleasca cu pensiile speciale. Cere Bucurestiului sa modifice radical proiectul de lege

Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Marcel Bolos a declarat miercuri, ca daca Comisia Europeana va insista si va fi nemultumita si va considera ca jalonul privind pensiile speciale nu e dus la bun sfarsit si trebuie aliniat cu sistemul de pensii general, atunci va trebui sa fie luata decizia la nivelul coalitiei, la nivelul Guvernului, care este calea de urmat. El a precizat ca este foarte simplu de luat aceasta decizie insa consecintele trebuie asumate, daca se produce o destabilizare la nivelul acestor servicii publice de importanta nationala, fie ca vorbim de aparare nationala, ordine publica, de Ministerul Public. Bolos a spus ca realitatea i-a aratat ca flexibilitatea Comisiei tinde spre zero iar ce e scris in PNRR e litera de lege.

Ministrul Marcel Bolos a declarat ca continutul jalonului privind pensiile speciale care este unul foarte greu, care presupune reforme radicale in ceea ce priveste reforma pensiilor speciale .

”De aici trebuie sa pornim, sunt cele doua criterii, primul este cel legat de sustenabilitate, un criteriu in care trebuie sa aratam ca volumul de cheltuieli publice generate de acest proiect de lege este sustenabil pe termen lung, aceasta este cerinta de baza numarul unu.

Mai avem cerinta numarul doi care este legata de contributivitate si aici din nou trebuie sa avem fundamentat riguros, pentru ca avem doua sisteme publice, de pensii general si de pensii speciale.

Aici, intre cele doua se face comparatia si trebuie sa fim foarte atenti la momentul in care vom trimite proiectul de lege pentru ca daca vor fi discrepante intre sistemul de pensii general si cel special, si vorbesc aici de procentele care se aplica la bazele de calcul pentru a se stabli in final cuantumul pensiilor speciale, aici va trebui sa dam explicatii Comisiei de ce, daca dorm si insistam sa avem procente diferite pentru cele doua sisteme”, a explicat Bolos.

Intrebat daca am putea pierde acesti bani, ministrul a aratat ca ”decizia aceasta este la nivelul Guvernului si a coalitiei”.

”Daca Comisia va insista si va fi nemultumita si va cosidera ca jalonul nu e dus la bun sfarsit si trebuie aliniat cu sistemul de pensii general, atunci va trebui sa fie luata decizia la nivelul coalitiei, la nivelul Guvernului, care este calea de urmat. Este foarte simplu de luat aceasta decizie insa consecintele trebuie asumate, daca se produce o destabilizare la nivelul acestor servicii publice de importanta nationala, fie ca vorbim de aparare nationala, ordine publica, de Ministerul Public. Aceste decizii produc consecinte si nimeni nu le poate asuma decat coalitia si Guvernul, indiferent ce ar gandi ministerele de linie si care ar fi propunerile care vin de la ministere”, a spus el.

Marcel Bolos a mentiobat ca, ”daca iei decizia de reformare radica a sistemului de pensii speciale, atunci trebuie in egala masura asumata si consecinta aceasta a migrarii fortei de munca sau a destabilizarii acestor mari servicii publice de care Romania are nevoie”.

Despre riscul ca proiectul privind legea pensiilor speciale sa treaca tacit de Senat, la sfarsitul acestei saptamani, Bolos a aratat ca ”Camera decizionala este Camera Deputatilor”.

”Noi putem avea proiectul aprobat si sa fie in vigoare aceasta lege a pensiilor specile dar daca Comisia, dupa ce trimitem cererea de plata numarul 3, inca va mai avea observatii, este posibil sa avem modificari ale acestei legi privind pensile speciale. Nu conteaza de cate ori modificam si ajustam aceste decizii, trebuie sa fim intelepti si sa ne uitam la finalitatea acestor decizii, si in cazul de fata discutam de bugete importante de bani pentru investitii. In acelasi timp, trebuie asumata decizia, cu toate consecintele ei”, a afirmat Marcel Bolos.

Intrebat daca va merge la Comisia Europeana sa negocieze acest jalon privind pensiile speciale, Bolos a raspuns: ”Ma duc cu oricare dintre colegii mei cu mare drag si pe fiecare ii sprijin, pentru ca acesta este rolul nostru, suntem coordonatorul PNRR si vrem sa fi mai aproape de cei 16 coordonatori de reforma si investitii, dar sa nu uitam ca judecata Comisie este raportata la ceea ce este scris in PNRR. Si eu am fost la inceput foarte optimist si am incercat sa gasesc solutii pentru ceea ce exista in PNRR, insa realitatea mi-a aratat ca Comisia nu face nici la stanga nici la dreapta, flexibilitatea Comisiei tinde spre zero. Imi pare rau ca spun acest lucru dar trebuie sa intelegem cu totii ca ce e scris in PNRR este litera de lege”, a aratat el.

Marcel Bolos a mai spus ca sunt tari precum Lituania sau Bulgaria care deja au renuntat la anumite forme pentru ca nu si-au asumat consecintele.

”Bulgaria a renuntat la decarbonizare, Lituania la reformele fiscale si nu spun ca asa trebuie sa facem si noi ci ca fiecare reforma trebuie analizata cu plusurile si minusurile pe care le are si consecintele. Acesta lucruri nu trebuie sa fie pe umerii ministerelor sau a coordonatorilor de reforma e o decizie care trebuie luata in coalitie, fiind un proiect de tara”, a precizat Bolos.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: