Finlanda este prima tara din lume care incepe vaccinarea oamenilor impotriva gripei aviare. Boala inca nu se transmite de la om la om

externe

Vaccinurile sunt destinate medicilor veterinari si persoanelor care lucreaza in fermele de pasari si de animale crescute pentru blana. Avand in vedere riscurile de transmitere a virusului in aceste medii, Finlanda a achizitionat vaccinuri pentru 10.000 de persoane de la producatorul CSL Seqirus, potrivit Reuters.

Alte paisprezece tari din UE s-au inscris pentru a procura vaccinuri impotriva gripei aviare printr-un program instituit de Comisia Europeana. La randul sau, conform The Economist, guvernul SUA a cumparat si vaccinuri in asteptarea unei pandemii si recent a comandat Moderna, o companie farmaceutica, sa creeze un vaccin MArn impotriva gripei aviare, folosind o tehnologie care a fost eficienta in protejarea impotriva covid-19.

Anul trecut, au fost identificate focare de gripa aviara in randul nurcilor si vulpilor din fermele finlandeze, ceea ce a dus la sacrificarea a 500.000 de animale, pentru a preveni raspandirea virusului.

„Conditiile din Finlanda sunt foarte diferite prin faptul ca avem ferme de blana in care animalele pot ajunge in contact cu animalele salbatice”, a declarat pentru Reuters medicul sef Hanna Nohynek de la Institutul Finlandez pentru Sanatate si Bunastare (THL).

Rolul vaccinului este de a preveni infectiile si formele severe ale bolii, protejand astfel impotriva transmiterii gripei aviare de la animale bolnave.

OMS, apel la vigilenta

Recent, Oamenii de stiinta de top de la Organizatia Mondiala a Sanatatii au lansat un apel pentru o vigilenta sporita si pregatire. Gripa aviara H5N1 s-a raspandit rapid in Statele Unite in aceasta primavara.

Dr. Jeremy Farrar, cercetator medical britanic si director general al Organizatiei Mondiale a Sanatatii din 2023, a declarat la Geneva ca raspandirea H5N1 la mamifere, inclusiv vaci, este o „ingrijorare enorma” si indica faptul ca virusul „cauta noi gazde si se apropie de oameni.”

Desi virusul nu se transmite inca de la om la om, expertii avertizeaza ca aceasta posibilitate nu poate fi exclusa. H5N1 are o rata a mortalitatii de 52% la oameni, facandu-l extrem de periculos.

Din 2003, 889 de cazuri umane si 463 de decese au fost raportate din 23 de tari, de aici aceasta rata a mortalitatii imensa.

Organizatia Mondiala a Sanatatii indeamna toate tarile sa isi intensifice eforturile de supraveghere si sa se pregateasca pentru un eventual focar de gripa aviara la om. Agentia a creat deja un virus vaccin candidat si a declarat ca studiaza virusul izolat din cazul recent uman din SUA pentru a se asigura ca este susceptibil la medicamente antivirale.

H5N1 este mai activ acum decat a fost vreodata, spun oamenii de stiinta, dar inca nu a dezvoltat mutatii cheie de care oamenii de stiinta sunt ingrijorati si care ar putea ajuta la infectarea oamenilor.

Virusul H5N1, un tip de gripa aviara foarte patogena, are o istorie lunga si complexa, marcata de boli la pasari, salturi sporadice la mamifere si ingrijorari crescande cu privire la potentialul sau pandemic la om.

Virusul H5N1 a fost identificat pentru prima data la gaste domestice din China in 1996. In 2003, primele cazuri umane de H5N1 sunt raportate in Vietnam si Thailanda, cu 18 infectari si 11 decese. Oamenii se infecteaza prin contactul direct cu pasari bolnave sau mediul contaminat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: