Firea a adus batrani si copii la o manifestare PSD pentru a-i inchina OSANALE: „Imi exprim sentimentele mele de gratitudine pentru doamna Firea”

politica

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a prezentat, joi, marile proiecte ale Bucurestiului, intr-o intalnire tinuta la Teatrul Excelsior, institutie din subordinea Primariei. Participantii au fost candidatii PSD pentru Bucuresti la alegerile parlamentare, primarii de sectoare, membri de partid si simpatizanti.

In deschidere, un tenor a interpretat imnul national, cu sala in picioare si cu lacrimi in ochi.

Gabriela Firea a inceput prin a prezenta principalele proiecte initiate in cele patru luni de mandat de cand se afla la conducerea Primariei, cu mentiunea ca „PSD a facut tot ceea ce a promis”, scrie news.ro.

Ea a amintit de modernizarea celor 19 spitale din Capitala, printr-un proiect de 40 milioane de euro, aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Pe post de moderator, Gabriela Firea l-a invitat pe scena, „spre exemplificare”, pe managerul spitalului Sfanta Maria, Narcis Copca, sa-si spuna parerea despre acest proiect.

Dupa multumiri, medicul a sustinut ca doreste sa faca primul transplant pulmonar din Romania.

„Vom avea un Bucuresti mai tanar, mai frumos si mai sanatos. Sunt convins ca nu se va intampla ca in perioada 2004 – 2008, cand s-au cheltuit miliarde de lei pe aparatura nefolosita, iar medicii au plecat. Medicii sunt traditional, ca optiune politica, de dreapta, dar dintre cei cu care am vorbit, 75 la suta voteaza stanga la aceste alegeri”, a precizat Copca.

A urmat la microfon primarul general, care a tinut sa aminteasca faptul ca spitalul lui Copca nu a primit finantare pentru a se realiza transplant pulmonar in Romania deoarece „ministrul tehnocrat nu a finantat proiectul, desi avem specialisti foarte buni si dotarile necesare”.

Al doilea proiect prezentat de Firea ca fiind unul personal a fost acela al modernizarii si dotarii tuturor cabinetelor medicale scolare si stomatologice. Costurile estimate de primarul Capitalei pentru acest proiect se ridica la 10 milioane de euro.

Gabriela Firea a invitat pe scena o doamna medic si o asistenta medicala. „Spuneti dumneavoastra ce credeti despre acest program”, le-a indemnat Firea.

„In sfarsit, cineva se tine de cuvant. De la anul, copiii vor beneficia de asistenta medicala si stomatologica de mare calitate”, a spus doctorita. Asistenta a fost de acord cu programul Gabrielei Firea.

Al treilea proiect prezentat de primarul general a fost „Parteneriat intre generatii”, votat „doar de consilierii PSD si ALDE din Consiliul General al Capitalei”.

Potrivit acestui proiect, studentii din Capitala ar putea castiga 500 de lei pe luna daca au grija de un batran sau ajuta un copil sarac.

Studentii ar urma sa primeasca acesti bani daca ii ajuta la cumparaturi pe batrani, daca le platesc facturile sau le fac alte comisioane, in timp ce alti studenti pot da meditatii elevilor care nu au bani sa plateasca ore suplimentare.

Au fost invitati pe scena un copil, doi studenti si un batran. „Cum considerati acest program?”, a intrebat Firea. „Tinerii au de invatat de la batrani si nu strica un ban in plus”, a spus unul dintre studenti.

Seniorul a fost intrebat daca ar primi un student in gazda in conditiile in care acesta l-ar ajuta la chestiunile marunte din gospodarie.

„Imi exprim sentimentele mele de gratitudine”, a fost raspunsul pensionarului, in timp ce o fetita a aratat ca ar vrea sa ia meditatii la engleza.

Alt proiect promovat de Firea este cel al constructiei de locuinte pentru tineri si locuinte sociale.

„Avem 200.000 de cereri in Capitala. Primaria Generala nu face concurenta dezvoltatorilor imobiliari. Tinerii beneficiari niciodata nu si-ar fi permis sa cumpere un apartament de pe piata libera. Este o nisa speciala”, a sustinut Firea.

Ea a invitat apoi cativa tineri care ar putea sa solicite viitoarele locuinte sociale sau pe care ar putea sa le inchirieze ieftin.

Au urcat pe scena cinci tineri. „Este un proiect la care acum cativa ani nici nu indrazneam sa visam”, a spus unul dintre ei.

„Locuintele pentru tineri sunt un lucru benefic, felicitari doamna primar”, a rostit un altul, in timp ce al treilea a precizat: „Vreau sa va felicit pentru toate initiativele de pana acum”.

„Mai vrea cineva?”, i-a intrebat Firea pe cei prezenti pe scena.

„Tinerii si studentii s-au confruntat cu aceasta problema. Multumesc pentru ca v-ati gandit la noi. Un proiect extraordinar. Sunt si politicieni care fac ce au promis”, a sustinut al patrulea potential beneficiar de locuinta sociala de la primarie.

Seara de la teatrul Excelsior s-a incheiat cu prezentarea candidatilor PSD pentru Bucuresti la Camera Deputatilor si Senat, care au urcat pe scena in timp ce portretele lor erau proiectate pe un ecran.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: