Firea ameninta ca-i va da pe TOTI afara din Primaria Bucuresti, „de jos pana sus”
Senatorul Gabriela Firea, a carei candidatura a fost validata vineri de conducerea PSD, a declarat ca in Primaria Capitalei trebuie facuta curatenie „de jos pana sus”.
„Din punctul meu de vedere, principala mea preocupare va fi aceea a unei capitale curate, aerisite de tot ce inseamna un trafic ingreunat, dar m-as referi si la curatenia morala. Cred ca in Primaria Capitalei trebuie sa facem curatenie de jos pana sus si in ceea ce priveste birocratia, coruptia, precum si prezenta unor oameni care nu se gandesc la bucuresteni, ci doar la propriile interese. Cat priveste programul concret si complet acesta va fi prezentat in foarte scurt timp in echipa noastra”, a declarat Gabriela Firea, la Palatul Parlamentului.
Ea a sustinut ca a primit mii se mesaje de sustinere de la bucuresteni.
„Ma onoreaza ca am primit in ultima perioada mii se mesaje din partea bucurestenilor care au spus ca ma sustin pentru aceasta candidatura. Pentru ei intru in aceasta lupta care nu este una pentru fotoliul de primar general al Capitalei, nici pentru a cuceri Primaria Capitalei, ci pentru a creste calitatea vietii bucurestenilor. Prea multi politicieni s-au batut pentru scaune si pentru cladiri, pentru sedii, nu este si cazul meu. In ceea ce ma priveste, sunt un om de actiune, sunt un om care iubeste curatenia si la modul propriu si la figurat”, a aratat presedintele PSD Bucuresti.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook