Firea, disperata ca se prabuseste in sondajele de opinie, anunta ce masuri a luat in cazul Spitalului Colentina, de unde au demisionat doi neurochirugi
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a dus, miercuri, intr-o vizita de lucru la Spitalul Colentina, in incercarea de a depasi criza de imagine cu care se confrunta dupa demisia celor doi neurochirurgi, Ionut Gobej si Florin Bica. Firea a anuntat ca managerul spitalului, Silvi Ifrim, a demisionat.
Cu toate acestea, Firea nu s-a putut abtine sa aduca acuzatii grave fostului manager, a carui demitere a generat situatia grava cu care se confrunta spitalul.
„Am acceptat demisia de onoare a doamnei manager Silvi Ifrim, care a incercat cu toata buna credinta sa managerieze foarte bine aceasta institutie medicala, insa mi-a spus ca prefera sa se retraga pentru a nu mai fi sursa de tensiuni (…) Sa stiti ca fostul manager, domul Andreescu, nu a fost demis doar pentru ca spitalul nu a avut la un moment dat doua ore caldura, ci pentru ca era suspectat de fapte la limita legii sau chiar dincolo de limita legii in activitatea manageriala”, a explicat Gabriela Firea.
In mandatul meu de primar general s-au alocat cei mai multi bani pentru spitalele din Bucuresti, peste 95 de milioane de euro. Este foarte mare pacat ca avand atat de multi bani la dispozitie sa apara astfel de situatii neplacute.
In legatura cu imposibilitatea legala de a plati orele suplimentare ale medicilor si asistentelor voi face un apel catre Guvern si cred ca premierul Tudose este sensibil la astfel de probleme. Trebuie sa gasim o solutie legala pentru ca medicii si asistentii sa fie platiti pentru orele suplimentare petrecute in spital, in asa fel incat toate primariile din tara, dar si Primaria Capitalei, sa poata plati orele suplimentare”, a declarat Gabriela Firea.
Neurochirurgii Ionut Gobej si Florin Bica au anuntat ca nu isi vor retrage demisiile, desi Gabriela Firea le-a promis functii in cadrul Spitalului Colentina. Cei doi au demisionat, luni, din cadrul spitalului, urmare a situatie dezastruoase in care a ajuns unitatea dupa ce Firea l-a dat afara pe fostul manager.
Cei doi medici au spus ca au trimis zeci de referate, inclusiv Primariei Bucuresti, insa nu au fost bagati in seama.
„Noi si sectia de Terapie intensiva am trimis zeci de referate, – care nu au avut vreun ecou -, si le-am trimis nu doar administratiei spitalului, ci si altor institutii ale statului, care au ca responsabilitate activitatea medicala in Spitalul Colentina. Am avut promisiuni care pana in acest moment nu au fost respectate. Nenumarate promisiuni fara ceva concret la final”, a spus Gobej intr-un interviu pentru Republica.
El a mentionat ca nu are de gand sa-si retraga demisia, desi Gabriela Firea i-a promis o functie importanta in cadrul spitalului, dupa ce a izbucnit scandalul.
„In nicio conditie. Ar fi o dovada de neseriozitate dusa la extrem ca peste o saptamana sa imi retrag demisia. Nu exista ‘Imi retrag demisia’”, a adaugat neurochirurgul.
„Nu exista nicio conditie in care sa imi retrag demisia insa, asa cum am discutat si cu doamna Firea, luni seara, doua ore jumate, i-am spus ca orice efort pe care l-ar face de acum incolo pentru colegii nostri care au ramas in Colentina, si care sunt oameni foarte capabili, ne-ar relaxa. Ne-am bucura sa stim ca exista cineva care sa poata continua ce am creat noi. Am obtinut promisiuni in acest sens de la doamna primar. Zic Doamne Ajuta! Sa speram ca, macar acum, lucrurile vor fi ameliorate, daca nu rezolvate pentru pacienti si colegii nostri”, a mai spus Gobej.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.