Florea lui Tudorel joaca la doua capete. Nu mai vrea in niciun caz sa se intoarca la Constanta
Procurorul Adina Florea a declarat, pentru Mediafax, ca si-a depus candidatura pentru postul de procuror din cadrul Sectiei pentru anchetarea magistratilor, insa va opta pentru functia de sef al DNA, daca in final i se va valida aceasta numire.
„Voi candida pentru functia de procuror de executie, nu pentru procuror-sef (al Sectiei de anchetare a magistratilor, n.r) m-am inscris, ci pentru procuror de executie. Eu sunt procuror de executie. Ce fac acum la Constanta, daca voi fi admisa la Bucuresti, voi face la Bucuresti. E acelasi lucru. Nu se schimba cu nimic statutul meu profesional, sunt procuror. Procuror pot fi la Constanta, pot fi la Bucuresti, pot fi la Brasov, pot fi la Cluj, nu e niciun fel de problema. Astazi pot fi la Constanta, daca mi se accepta candidatura ca urmare a acestui interviu, va urma o activitate de procuror de executie la Bucuresti in cadrul acestei sectii.
In masura in care mi se va accepta candidatura la DNA, imi voi continua activitatea la DNA, nu pot sa mi-o continui si colo si colo, n-am cum, nu se poate. Este o functie de executie aceasta, iar candidatura pentru DNA este pentru o functie de conducere, nu are nicio legatura una cu alta. Sunt total diferite”, a declarat, pentru Mediafax, procurorul Adina Florea.
Procurorul Florea a mai precizat ca, pana la admiterea candidaturii pentru sefia DNA, va ramane pe postul de executie: „Odata admisa candidatura, merg la DNA, dar pana la admiterea candidaturii imi exercit activitatea de procuror de executie”.
Candidatii pentru functiile de procuror-sef si cele de executie pentru Sectia de anchetare a magistratilor vor sustine vineri interviurile in fata comisiei Consiliului Superior al Magistraturii. Printre candidati se numara si propunerea lui Tudorel Toader pentru sefia DNA, Adina Florea. Florea a primit aviz negativ din partea procurorilor CSM privind postul de conducere din DNA.
Pe de alta parte, presedintele Klaus Iohannis a declarat, despre numirea Adinei Florea la sefia DNA ca nu va permite ca Romania sa faca pasi inapoi impotriva luptei anticoruptie si a cerut o verificare privind legalitatea propunerii, avand in vedere avizul negativ de la CSM.
„Romania nu poate face pasi inapoi imptriva coruptiei si nu voi accepta asa ceva. Pentru asta DNA are nevoie in fruntea sa o persoana independenta. Nu e posibil sa facem pasi inapoi, unde Romania inregistrase pasi pozitivi. Avem un aviz negativ de la CSM care contine lucruri care trebuie sa ne dea de gandit. Pana atunci am cerut departamentului de resort sa verifice legalitatea acestei propuneri. Dar nu voi accepta nimic ce reprezinta un pas in spate in lupta impotriva coruptiei”, a afirmat Klaus Iohannis, joi la Bruxelles intrebat despre numirea la sefia DNA a Adinei Florea.