FMI nu da nota de trecere noii legi a pensiilor: „Implementarea legii in forma propusa sa fie reconsiderata”
Fondul Monetar International (FMI) estimeaza cheltuielile rezultate din aplicarea noii Legi a pensiilor la aproximativ 0,5% din PIB in 2024, si aditional 1% din PIB incepand cu 2025, potrivit informatiilor furnizate Agerpres de surse guvernamentale.
Misiunea FMI pregateste, in urma vizitei in Romania, raportul final in baza articolului IV, pe care urmeaza sa il prezinte in board, pe tema situatiei financiare a Romaniei si, ca urmare a aparitiei proiectului de lege, acesta va cuprinde un paragraf care va sublinia ca „proiectia prezentata in raport nu include cheltuielile rezultate din aplicarea noii legi a pensiilor, estimate la aproximativ 0.5% din PIB in 2024, si aditional 1% din PIB incepand cu 2025”, a precizat sursa citata.
De asemenea, se va mentiona ca aceste cheltuieli suplimentare implica o traiectorie a deficitului inconsistenta cu consolidarea bugetara si atingerea tintei de 3% din PIB.
Sursa citata a mai semnalat ca reprezentantii FMI subliniaza ca este necesar ca aceasta componenta a legii care implica aceste cheltuieli „sa fie reconsiderata, sau implementarea legii in forma propusa sa fie reconsiderata”.
Legea pensiilor a fost adoptata joi de Guvern.
Potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, anul 2024 va fi primul in care un Guvern va acorda doua cresteri ale pensiilor, una cu rata inflatiei plus 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut, iar cealalta prin recalculare.
Ea a afirmat joi ca impactul suplimentar fata de majorarea care era in legea actuala, cu recalcularea din septembrie pana in decembrie 2024, se ridica la 10 miliarde de lei.