Foreign Policy: Cinci lectii pe care lumea le-ar putea invata dupa un an de razboi in Ucraina
“De la invazia Rusiei, la 24 februarie 2022, cei doi combatanti au suferit fiecare peste 100.000 de pierderi, alaturi de mii de tancuri si alte vehicule blindate pierdute. Economia Ucrainei s-a redus cu aproximativ 30%, iar mai mult de 30% din populatia sa a fost stramutata. Infrastructura sa este distrusa, iar aproximativ 40 % din capacitatea de generare a energiei electrice a fost afectata. Niciuna dintre parti nu pare dispusa sa faca un compromis sau macar sa ia in considerare o incetare a focului.
Razboiul este un invatator instructiv, desi dur, iar uneori, tot ceea ce putem salva din sacrificiile pe care le-au facut altii este o mai mare cunoastere si intelepciune pentru viitor. Iata cinci lectii pe care liderii si publicul din intreaga lume le-ar putea invata dupa un an de razboi in Ucraina”, scrie editorialistul Stephen Walt in publicatia Foreign Policy.
Lectia nr. 1: Este foarte usor pentru lideri sa calculeze gresit
“Asa cum am scris la sfarsitul anului trecut: Acum este evident ca presedintele rus Vladimir Putin a gresit atunci cand a presupus ca Ucraina nu poate opune o rezistenta serioasa si ca nu ar conta daca ar incerca. El a calculat gresit in mod grav forta militara a Rusiei, tenacitatea Ucrainei si capacitatea Europei Occidentale de a gasi surse alternative de energie. Dar si occidentalii au facut greseli: Au neglijat ani de zile posibilitatea unui razboi, au exagerat puterea sanctiunilor economice si au subestimat profunzimea opozitiei rusesti fata de eforturile occidentale de a aduce Ucraina pe orbita lor. In acest caz (ca si in multe altele), ceata razboiului ne-a intunecat viziunea cu mult inainte de inceperea luptelor propriu-zise.”, spune Walt
Lectia nr. 2: Statele se unesc pentru a contracara agresiunea
“Razboiul din Ucraina ne aminteste, de asemenea, ca statele din sistemul international se unesc, de obicei, pentru a se opune actelor de agresiune deschisa. Aceasta este o alta lectie pe care Putin a trecut-o cu vederea: Pe langa faptul ca a crezut ca Ucraina va cadea rapid, el pare sa fi presupus ca NATO nu va raspunde atat de energic pe cat a facut-o. In loc sa se lupte unu la unu cu un adversar mai slab, Rusia duce un razboi impotriva unei tari sustinute de o coalitie al carei PIB combinat este de aproape 20 de ori mai mare decat al Rusiei. Aceasta coalitie produce cel mai sofisticat armament din lume si a inceput sa renunte la aprovizionarea cu energie ruseasca. Dupa cum se discuta mai jos, sprijinul extern nu asigura o victorie ucraineana. Dar a transformat ceea ce Putin a presupus ca va fi o plimbare usoara intr-o lupta prelungita si nesigura. Rusia va fi mult mai slaba in viitor, indiferent de cum se va termina razboiul in cele din urma.
Statele se aliaza impotriva agresorilor deoarece se tem ca cei care au reusit sa cucereasca vor incerca sa obtina mai mult. Astfel de temeri sunt uneori gresite; statele revizioniste sunt uneori multumite odata ce au modificat status quo-ul dupa bunul lor plac. Dar alte state nu pot fi sigure de acest lucru – cel putin nu initial – asa ca isi unesc fortele pentru a descuraja alte probleme sau pentru a le invinge in cazul in care descurajarea esueaza. Nicaieri aceasta tendinta nu este mai clara decat in decizia Suediei si Finlandei de a renunta la decenii (si in cazul Suediei la secole) de neutralitate pentru a solicita aderarea la NATO. Liderii mondiali care spera sa acapareze teritorii pe care nu le controleaza in prezent ar trebui sa fie atenti: Actele flagrante de agresiune sunt susceptibile de a determina alte state puternice sa se alieze impotriva ta. Daca o fac, atunci chiar si o operatiune militara de succes poate lasa un agresor mai putin sigur decat era inainte”, se arata in Foreign Policy
Lectia nr. 3: „Nu se termina pana nu se termina”
“Americanilor le place sa se gandeasca la razboi ca la un scurt spasm de soc si uimire urmat de acordarea de medalii si poate de o parada a victoriei. Aceasta tendinta nu este surprinzatoare, avand in vedere ca adversarii recenti ai Statelor Unite au fost puteri de mana a treia, iar faza militara initiala a fiecarui razboi a fost scurta si unilaterala. Razboaiele din Irak si Afganistan s-au prelungit in cele din urma ani de zile, dar numai pentru ca Statele Unite au ales sa ocupe fiecare tara si sa promulge reforme politice si sociale de anvergura. Rezultatul a fost o insurgenta puternica care nu a putut fi invinsa cu un cost acceptabil.
Razboiul din Ucraina este diferit: Asaltul initial al Rusiei a fost oprit rapid, iar obiectivul sau de schimbare rapida a regimului de la Kiev a fost zadarnicit. Dupa 12 luni, fortele conventionale a doua state suverane inca se lupta pe campul de lupta si cauta noi modalitati de a exercita presiuni asupra celeilalte. In ciuda mai multor schimbari de noroc, niciuna dintre parti nu a reusit sa dea o lovitura decisiva.
Putin a crezut in mod gresit ca razboiul va fi rapid si ieftin. Atunci cand asaltul initial al Rusiei asupra Kievului a esuat si fortele sale au suferit pierderi grele, Ucraina si sustinatorii sai au ajuns la concluzia ca un ajutor extern generos, hotararea ucraineana si sanctiunile economice extinse ar putea provoca o infrangere decisiva a Rusiei si poate chiar sa o scoata din randul marilor puteri. Contraofensivele reusite care au inceput vara trecuta au intarit sperantele Kievului de a-si recastiga tot teritoriul pierdut, inclusiv Crimeea. Unii observatori au inceput sa viseze la o schimbare de regim la Moscova.
Cu toate acestea, Rusia este inca o mare putere, cu o populatie de peste trei ori mai mare decat cea a Ucrainei, o baza militaro-industriala mare si rezerve substantiale de echipamente militare. Liderii sai vad razboiul ca pe un conflict existential pe care Rusia trebuie sa il castige. Performanta fortelor sale armate s-a imbunatatit oarecum de la inceputul razboiului, iar atacurile sale cu rachete si drone asupra oraselor si infrastructurii ucrainene au produs pagube considerabile. Un razboi de uzura nu este in favoarea Ucrainei; de aici si graba recenta de a furniza Ucrainei mai multe arme (inclusiv tancuri) si instruire. Sprijinul extern ar putea permite Kievului sa mentina linia si sa obtina castiguri limitate in primavara, dar alungarea Rusiei din tot teritoriul pe care il controleaza acum ar putea fi imposibila, indiferent de cat de mult ajutor este trimis. Exista, de asemenea, posibilitatea continua a unei escaladari (inclusiv utilizarea unei arme nucleare), un pericol pe care unii experti il resping, dar care nu poate fi exclus in totalitate.”, apreciaza editorialistul
Lectia nr. 4: Razboiul le da putere extremistilor si ingreuneaza compromisul
“Deoarece mizele sunt mari, razboiul este un moment in care rationamentul rece si calculul atent ar trebui sa fie deosebit de pretuite. Din nefericire, de multe ori este, in schimb, un moment in care fanfaronada, postura morala, bataile in piept patriotice si gandirea de grup preiau controlul, iar opiniile de linie dura acopera vocile mai cumpatate. Ca urmare, devine mai greu de discutat orice fel de compromis, chiar si atunci cand niciuna dintre parti nu are o cale clara spre victorie. Acesta nu este singurul motiv pentru care razboaiele sunt greu de incheiat, dar este unul important.
Dezbaterea publica privind Ucraina a fost extraordinar de vituperanta, cu experti care se intrec intre ei in exprimarea sprijinului pentru Kiev, in timp ce defaimeaza perspectivele alternative ca fiind naive, imorale, pro-rusesti sau mai rau. (Ceva similar se poate intampla si de partea cealalta: Desi este greu de tras concluzii fiabile din comentariile rusesti privind razboiul, cei mai vocali critici rusi ai lui Putin par a fi in mare parte adepti ai liniei dure care il acuza ca nu a executat razboiul cu suficienta vigoare sau cruzime).
Este posibil ca cei mai infocati sustinatori ai Ucrainei sa aiba dreptate si ca Occidentul sa faca „orice este necesar” pentru a permite Kievului sa-si elibereze intregul teritoriu. Editorialistul FP se intreaba insa daca toate acele voci hotarate de peste Atlantic (ca sa nu mai vorbim de unii politicieni est-europeni cu pozitie clara anti-rusa) s-au oprit vreodata sa se intrebe daca nu cumva se pot insela. Se gandeste cineva ca prelungirea razboiului poate sa duca la un rezultat mai rau pentru Ucraina? Avem exemple de situatii similare: Sprijinul extern generos pentru fortele locale din Vietnam, Irak si Afganistan a mentinut aceste razboaie, dar nu a lasat aceste tari intr-o stare mai buna atunci cand Statele Unite au decis in cele din urma ca victoria nu era posibila si au plecat acasa. Este adevarat ca fortele americane si NATO nu lupta in Ucraina, dar sunt multe vieti in joc. Pacea sau o incetare a focului ar putea fi inca departe, dar sa ne gandim cum sa o oprim este in interesul tuturor, si mai ales al Ucrainei.”, mai spune Stephen Ward
Lectia nr. 5: O strategie de retinere ar fi redus riscul de razboi
“Ultima lectie – si probabil cea mai importanta – este ca acest razboi ar fi fost mult mai putin probabil daca Statele Unite ar fi adoptat o strategie de retinere in materie de politica externa. Daca factorii de decizie politica din SUA si din Occident ar fi tinut cont de avertismentele repetate privind consecintele extinderii deschise a NATO (inclusiv sfaturile lui George F. Kennan sau directorul CIA, William Burns, care este, de asemenea, un fost ambasador in Rusia) in loc sa incerce sa incorporeze Ucraina in institutiile de securitate si economice occidentale, tendinta Rusiei de a invada ar fi fost mult redusa. Putin poarta principala responsabilitate pentru lansarea unui razboi brutal si ilegal, dar administratia Biden si predecesorii sai sunt departe de a fi ireprosabili. Poporul ucrainean sufera acum de pe urma cruzimii lui Putin, dar si de pe urma arogantei si naivitatii oficialilor occidentali.”, mai aspune editorialistul.
Lectie bonus: Liderii conteaza
“Liderii conteaza foarte mult. Desi opozitia fata de extinderea NATO (si mai ales fata de posibila extindere a aliantei prin aderarea Ucrainei) a fost larg raspandita in randul elitelor rusesti, un alt lider rus poate ca nu ar fi ales calea razboiului in urma cu un an. Un presedinte american mai imaginativ si mai putin dogmatic ar fi putut face mai mult pentru a dezamorsa criza iminenta inainte ca aceasta sa ajunga la punctul de fierbere. In continuare, ganditi-va cum ar fi decurs acest razboi daca Petro Porosenko ar fi fost presedinte al Ucrainei in locul lui Volodimir Zelenski. Ar fi reusit Porosenko sa isi mobilizeze concetatenii si sa obtina sprijin extern la fel de eficient ca Zelenski? Pare putin probabil. Sau daca Donald Trump ar fi fost la Casa Alba in locul lui Joe Biden?
Liderii nationali au la dispozitie analize ale expertilor care ofera solutii in functie de situatia aparuta. Pentru ca dispun de aceste analize, liderii sunt responsabili pentru alegerile pe care le fac. Constienti de acest fapt, barbatii si femeile care se afla in prezent la conducere la Moscova, Kiev, Washington, Bruxelles, Berlin si in alte parti ar trebui sa acorde o atentie deosebita lectiei nr. 3 („Nu se termina pana nu se termina”). Acest razboi nu s-a terminat inca, iar ceea ce vedem astazi ca fiind o conducere indrazneata si eficienta (sau ca fiind un comportament incompetent) ar putea arata oarecum diferit dupa ce conflictul se incheie si sunt calculate costurile.”, incheie Stephen Ward.
