Comisia Europeana nu va aproba planul national de redresare si rezilienta (PNRR) al Ungariei atat timp cat aceasta tara nu implementeaza reforme judiciare si nu garanteaza investigarea cazurilor de coruptie, a declarat intr-un interviu publicat astazi comisarul european pentru justitie, Didier Reynders, transmite Reuters, citata de Agerpres.
Exista probleme sistemice cu statul de drept in Ungaria si Comisia Europeana este pregatita sa foloseasca toate instrumentele pentru a proteja democratia, inclusiv suspendarea fondurilor europene, a declarat comisarul european website-ului ungar hvg.hu.
El a mai spus ca va cere din nou Ungariei si Poloniei sa se alature Biroului Procurorului Public European (EPPO) (condus de Laura Codruta Kovesi n.red), motivand ca ”fara aceasta nu putem fi siguri ca exista suficienta protectie impotriva fraudei si coruptiei”.
Independenta justitiei si libertatea presei continua sa fie amenintate in Ungaria si Polonia, considera Comisia Europeana in reportul ei privind statul de drept in tarile UE publicat in aceeasi zi si pe care doreste sa-l transforme intr-un prim instrument pentru aplicarea mecanismului care-i permite sa le suspende unor state membre accesarea fondurilor europene.
Acest raport este ”un instrument in primul rand preventiv”, dar si ”una dintre sursele importante de informatii pentru a declansa” noul mecanism ce permite Comisiei Europene sa suspende fondurile europene in cazul incalcarii statului de drept, a indicat apoi comisarul Reynders, precizand ca executivul comunitar va examina activarea acestui mecanism dupa vacanta.
Raportul ”plin de pretentii absurde care nu au nicio legatura cu realitatea” prezentat marti de Comisia Europeana ”nu este o surpriza”, a declarat Balazs Hidveghi, europarlamentar al partidului Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, relateaza agentia MTI.
Guvernul de la Budapesta ”nu-si facea iluzii in legatura cu asa-zisul raport privind statul de drept al Comisiei Europene dupa evenimentele din ultimele saptamani”, a adaugat Hidveghi, facand referire la noua lege ungara care interzice promovarea homosexualitatii in scoli, lege criticata la Bruxelles si de lideri vest-europeni.
”Acest raport dezamagitor nu este altceva decat o incercare de a ne santaja (…) Toata aceasta pentru ca mergem impotriva curentului general de la Bruxelles, pentru ca spunem ”nu” migratiei, pentru ca ne protejam copiii si nu lasam activistii LGBTQ sa intre in scoli si gradinite”, a mai spus eurodeputatul Fidesz.
Ministrul ungar al justitiei, Judit Varga, a reactionat si ea dupa declaratiile comisarului Reynders, mentionand intr-o postare pe Facebook ca executivul comunitar ”santajeaza” Ungaria din cauza respectivei legi.
Ungaria si Polonia, tari conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles ca incalca valorile europene prin limitarea drepturilor comunitatii LGBT sau, in cazul Ungariei, prin politica ostila fata de migranti, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement declansate impotriva lor de Comisia Europeana pentru astfel de chestiuni si pentru altele, care privesc in special justitia.
Disputele Budapestei si Varsoviei cu Bruxellesul au cunoscut recent o noua escaladare dupa ce Ungaria a starnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea acelei legi anti-LGBT, iar in Polonia Tribunal Constitutional a declarat neconstitutionala o hotarare a Curtii Europene de Justitie (CJUE) prin care aceasta dispunea suspendarea unei componente a contestatelor reforme judiciare poloneze.
Prin decizia sa, Tribunalul Constitutional polonez a pus sub semnul intrebarii preeminenta dreptului european in fata celui national, ceea ce ingrijoreaza in mod special Comisia Europeana, mai ales ca si Germania a creat un astfel de precedent cu o hotarare a Curtii Constitutionale prin care contesta intaietatea dreptului european asupra celui national.
Prin urmare, odata cu publicarea raportului privind statul de drept, Comisia Europeana a trimis marti Varsoviei o scrisoare prin care ii cere sa se conformeze deciziilor CJUE, amenintand ca in caz contrar se va adresa acestei instante europene pentru a putea impune sanctiuni financiare Poloniei.
”Ceea ce se intampla (in Polonia) in privinta intaietatii dreptului UE ne va determina sa privim de doua ori planul de relansare polonez”, a mai spus comisarul Reynders, sugerand astfel o posibila intentie a Comisiei Europene de a pune conditii si pentru aprobarea PNRR-ului Poloniei.
Toate caile de dialog cu Polonia si Ungaria au fost epuizate, prin urmare Comisia Europeana vrea sa ia masuri impotriva lor, a indicat el.
UDMR vrea sa se razbune pe Dacian Ciolos
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a promis ca Dacian Ciolos va „plati” pentru ca prin actiunile sale a determinat Comisia Europeana sa suspende aprobarea planului de redresare al Ungariei.
”Nu sunt de acord cu acest demers al lui Dacian Ciolos si cred ca a facut una dintre greselile cele mai mari ce pot fi facute in politica si stiti cum e, nicio factura nu ramane neplatita in politica. (…) A facut o greseala uriasa, nu trebuie sa intervina niciun europarlamentar intr-o astfel de relatie si Comisia a facut precizarile necesare, s-a grabit domnul Ciolos, a vrut sa fie erou, n-a reusit”, a declarat Kelemen Hunor in urma cu mai putin de doua saptamani.
Comisia Europeana a suspendat aprobarea planului de redresare al Ungariei, a anuntat pe 7 iulie Dacian Ciolos.
„Comisia suspenda aprobarea planului lui Orban. Foarte bine. Renew Europe a cerut acest lucru saptamana trecuta. De ce? Pentru ca in acest moment nu avem nicio garantie ca banii vor ajunge la maghiarii cinstiti si de buna credinta, nu doar la acolitii lui Orban”, a scris Ciolos pe Twitter.
Dacian Ciolos, liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, i-a cerut anterior Ursulei von der Leyen, pesedintele Comisiei Europene, ca Planul National de Redresare si Rezilienta al Ungariei sa nu fie aprobat pana cand tara condusa de Viktor Orban nu va respecta valori europene fundamentale.
”Va scriem pentru a va face cunoscute ingrijorarile. Pana pe 12 iulie va trebui sa aprobati planul de recuperare al lui Viktor Orban. Ungaria este eligibila a primi 7 miliarde de euro. Si totusi veti avea foarte putine mijloace sa va asigurati ca acesti bani nu vor ajunge in buzunarele gresite. Dupa cum stiti, regimul Orban nu recunoaste jurisdictia institutiei Procurorului European.
Frauda in Ungaria lui Viktor Orban e endemica sau, pentru a cita Comisia, e sistemica. (…) In 2019 si 2020, Comisia a emis seturi de recomandari, in care a cerut Guvernului Ungariei sa intareasca lupta anticoruptie, inclusiv prin imbunatatirea eforturilor de urmarire penala si a accesului la informatiile publice, precum si independentei sistemului judiciar si asigurarea concurentei corecte in achizitiile publice.
Va reamintim ca aceste seturi de recomandari sunt printre criteriile pe care un stat membru trebuie sa le respecte pentru a accesa fondurile prin Facilitatea de Recuperare si Rezilienta”, se arata in scrisoare.
Dacian Ciolos, impreuna cu alti lideri Renew Europe, au cerut Ursulei von der Leyen ”sa nu apobe PNRR-ul Ungariei pana cand:
1. PNRR-ul Ungariei nu acorda Oficiului European Antifrauda (OLAF) acces la lista tuturor beneficiarilor finali ai fondurilor de recuperare si include, in asa zisele etape, o obligatie de a introduce beneficiarii in baza de date a UE, cunoscuta sub denumirea Arachne.
2. PNRR-ul Ungariei nu include, ca una din etape, adoptarea unei legi care sa asigure ca persoane si entitati care au cazier cu nereguli financiare grave sau conflicte de interese descoperite de OLAF sa nu poata accesa fonduri si contracte alocate prin Facilitatea de Recuperare si Rezilienta.
Acest lucru daca ar fi implementat va asigura ca cei precum ginerele lui Viktor Orban, care obtine in continuare granturi importante din fonduri UE, in ciuda neregulilor financiare si a conflictului de interese, nu vor putea accesa fondurile prin FRR.
3. Ungaria nu se angajeaza explicit in PNRR sa abroge sau sa modifice legile interne care au atras criticile Comisiei, cum ar fi haituirea jurnalistilor si a societatii civile si blocarea accesului la informatii publice”.
Ciolos preciza in final ca nu este vorba de a impiedica Ungaria de a obtine partea care i se cuvine din fondul de recuperare, ”dar credem ca de aceste fonduri trebuie sa beneficieze toti maghiarii, nu doar cativa care au legaturi politice”.
”De aceea, va cerem sa trimiteti guvernul ungar inapoi la tabla. (…) Cand mergeti la Budapesta, vrem sa puteti sa dati mana cu Viktor Orban, stiind ca prietenii lui nu-si freaca palmele de bucurie”, se incheia scrisoarea trimisa Ursulei von der Leyen.
Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…
China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…
Discursul recent al lui Putin despre „noua ordine mondiala” la Clubul International de Discutii Valdai…
Prim-ministrul Croatiei l-a demis vineri devreme pe ministrul Sanatatii, Vili Beros, deoarece ministrul a fost…
Directorul executiv (CEO) al studiourilor rusesti Mosfilm, Karen Sahnazarov, s-a intalnit cu Putin pe 13…