Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a declarat intr-o postare pe X, fostul Twitter, ca fortele aeriene ale Iordaniei au parasutat luni dimineata, devreme, ajutoare medicale urgente la un spital iordanian de campanie din Gaza, relateaza Deutsche Welle.
„Personalul neinfricat al fortelor noastre aeriene a parasutat la miezul noptii un ajutor medical urgent la spitalul de campanie iordanian din Gaza”, a spus el.
„Aceasta este datoria noastra de a-i ajuta pe fratii si surorile noastre raniti in razboiul din Gaza”, a spus regele, adaugand: „Vom fi intotdeauna alaturi de fratii nostri palestinieni”.
Saptamana trecuta, Iordania a anuntat ca si-a rechemat ambasadorul in Israel si a spus ca operatiunea militara a provocat o catastrofa umanitara.
Intre timp, luptele din Gaza intra luni in cea de-a 31-a zi.
Israelul a declarat ca cel putin 240 de ostatici au fost capturati de gruparea militanta islamista Hamas in atacurile din 7 octombrie din sudul Israelului. Peste 1.400 de persoane au fost ucise in acele atacuri, potrivit surselor israeliene.
De atunci, Israelul a bombardat in mod regulat Fasia Gaza si a trimis trupe terestre. Ministerul Sanatatii din Gaza, condus de Hamas, a declarat ca peste 9 770 de persoane au fost ucise, aproximativ doua treimi dintre acestea fiind femei si copii.
Hamas este clasificata ca organizatie terorista de catre Uniunea Europeana, precum si de catre Germania, Israel si Statele Unite, printre alte tari.
Primul satelit din lemn din lume, construit de cercetatori japonezi, a fost lansat in spatiu…
Luni, intr-un interviu preelectoral cu strategul lui Donald Trump, Steve Bannon, fostul jurnalist, actualmente propagandist…
Statele Georgia, Michigan, Carolina de Nord, Pennsylvania, Wisconsin si, posibil, Arizona sunt cele care vor…
Rusia utilizeaza din ce in ce mai mult gaze neidentificate in cea mai recenta tactica…
O alerta de incendiu a fost anuntata, luni seara, la Centrul de Ingrijire si Asistenta…
Pe 5 noiembrie 2024, americanii voteaza pentru a decide cine va prelua presedintia SUA,…