Fortele aeriene ucrainene au distrus o nava ruseasca, in portul Feodosia, din Crimeea ocupata
Fortele aeriene ucrainene au anuntat marti ca au distrus o nava a flotei ruse in Marea Neagra, nava suspectata ca transporta drone iraniene folosite de Moscova in conflictul cu Kievul, noteaza AFP, citata de Agerpres.
„Nava de transport Novocerkassk” a fost distrusa de pilotii fortelor aeriene, au anuntat surse din fortele aeriene ucrainene pe canalele de mesagerie Telegram. „Oamenii spun ca transporta Shahed”, drone explozive iraniene, folosite masiv de Rusia impotriva Ucrainei, a adaugat sursa.
Armata nu a precizat locatia loviturii, dar comandantul fortelor aeriene, Mikola Olesciuk, a transmis o inregistrare video care arata o explozie urmata de flacari la baza navala rusa Feodosia, situata la Marea Neagra in Peninsula Crimeea ocupata.
La randul sau, seful „Republicii Crimeea”, Serghei Aksionov, a confirmat ca a avut loc un atac la Feodosia. „Un atac inamic a fost efectuat in sectorul Feodosia. Sectorul portului este izolat”, a declarat responsabilul rus pe Telegram, asigurand ca „explozia s-a incheiat” si ca „focul este tinut sub control”. Aksionov nu a precizat natura pagubelor, dar a subliniat ca „locuitorii mai multor case” urmau sa fie evacuati.
Ucraina realizeaza frecvent lovituri, din aer sau de la sol, de la distanta, in Crimeea, vizand in special dispozitivele militare rusesti. Este stiut ca in aprilie 2022, ucrainenii au scufundat crucisatorul Moskva, nava amiral a flotei ruse din Marea Neagra.
(Photo: Ukrainska Pravda)