Fortele americane din Orientul Mijlociu vor beneficia de noi sisteme antidrona cu rachete ghidate laser – Video

externe

sistem antidrona

Fortele armate ale Statelor Unite ale Americii au decis sa trimita sistemul electronic avansat de lansare la sol (EAGLS) al companiei MSI Defense Solutions (MSI) pentru a lupta impotriva dronelor in Orientul Mijlociu, relateaza Interesting Engineering.

Similar cu sistemul VAMPIRE (Vehicle-Agnostic Modular Palletized ISR Rocket Equipment) dezvoltat de compania L3Harris, EAGLS dispune de rachete de 70 mm ghidate cu laser pentru a distruge dronele la o distanta sigura.

Fortele americane din Orientul Mijlociu vor fi dotate cu cinci sisteme EAGLS.

 

Platforma poate viza obiecte in miscare si ofera capacitatea de a „trage si de a se deplasa”, ceea ce faciliteaza repozitionarea dintr-o locatie in alta, dupa cum explica firma MSI.

„Dispunand de o statie de armament la distanta, un radar MHR, un senzor electro-optic si un lansator de rachete laser de 70 mm, tintele sunt detectate rapid la o distanta sigura, recunoscute si identificate si urmarite de catre utilizator”, explica MSI.

Sistemul este conceput pentru a fi utilizat fie in forma paletizata, fie montat pe vehicule. Site-ul web al MSI prezinta o versiune instalata pe o varianta de tip pick-up a vehiculului utilitar usor Humvee 4×4.

Inaltii comandanti americani au solicitat aceasta arma anti drona pentru apararea activelor americane din Orientul Mijlociu. Aceasta necesitate a devenit clara avand in vedere amenintarile Republicii Islamice Iran de a ataca bazele americane din regiune, ca urmare a asistentei acordate Israelului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: