Fost ministru al Mediului: „Vom vedea ursi in Delta Dunarii. Se dubleaza, se tripleaza numarul judetelor unde se raporteaza pagube”

news

barbat, atacat, urs, Harghita, Italia, transferat, Romania

Fostul ministru Tanczos Barna a declarat, joi, ca sunt ursi in afara habitatului lor natural, in zonele locuite, iar acolo trebuie sa fie interventia imediata, fara proceduri complicate, fara telefoane si aprobari. Senatorul a precizat ca „e imposibil sa ajungi de la 8.000, poate 10.000 de ursi, cat sunt in prezent, la 4.000 de ursi, cat suporta habitatul lor natural”, mentionand ca acestia se adapteaza la schimbarile climatice si „vom ajunge si la momentul in care ii vom vedea in Delta Dunarii”.

Fostul ministru al mediului a declarat la Prima News ca nu va propune alte modificari la proiectul de lege care se afla in Parlament si urmeaza sa intre in dezbaterea Camerei Deputatilor, luni, privind gestionarea populatiei de ursi.

”Eu cred ca proiectul este suficient de matur, a fost dezbatut in toate comisiile de specialitate, sper sa se ajunga la vot si la o aprobare. Subliniez inca o data ca proiectul de lege in sine, sau o lege prin care se reintroduce vanatoarea nu este o solutie magica. Nu este o solutie care rezolva toate problemele”, a aratat Tanczos Barna.

Senatorul a afirmat ca ”avem ursi in afara habitatului lor natural, vin ursii in zonele locuite. Acolo trebuie sa avem interventia imediata, fara proceduri complicate, fara telefoane, fara aprobari, acel comitet pentru interventie sa decida la fata locului ce trebuie sa faca in cazul acelui urs, daca este agresiv, daca poate fi relocat”.

Senatorul UDMR a mai aratat ca avem si problema ursilor care ataca fermele agricole si culturile.

”Acolo trebuie sa avem garduri electrice, si de asta avem fonduri si finantare pentru fermieri, sa reducem numarul de conflicte si sa reducem pagubele”, a mai afirmat Tanczos Barna.

El a mentionat ca ”pentru gestionarea populatiei, per ansamblu, este nevoie de o interventie prin vanatoare, dar pentru celelalte probleme, trebuie sa gasim alte solutii”.

”Pachetul complex pe care l-am lasat in minister si care a inceput sa fie implementat trebuie dus mai departe, si in perioade in care nu exista presiune publica, si in perioadele in care nu sunt articole despre povestea cu ursii. Acel pachet de masuri trebuie dus mai departe”, a completat Tanczos Barna.

”Este vorba despre o interventie a omului intr-o populatie de animal salbatic, ursul brun, care este in varful lantului trofic, stie toate lumea ca nu exista alt dusman decat omul si omul este responsabil pentru controlul si managementul acestei populatii. Vedem cum se dubleaza, se tripleaza numarul judetelor unde se raporteaza pagube, se dubleaza, se tripleaza numarul apelurilor la 112”, a spus Tanczos Barna, precizand ca a aparut si fenomenul migratiei acestor ursi in zone unde nu a vazut de cand e lumea ursi.

El a aratat ca ”vom vedea ursi in Delta Dunarii, nu suntem departe de acord moment”.

”Ursul este foarte abil sa se adapteze, se adapteaza la schimbarile climatice, la noile conditii, nu mai hiberneaza cum se stia, nu exista acel somn de iarna, nu mai avem zapezile acelea de un metru si populatia de ursi se plimba nestingherita si in timpul iernii. Lucrurile se schimba si trebuie sa avem curajul sa intervenim pe baze stiintifice, in aceasta populatie”, a tinut sa precizeze Tanczos Barna, aratand ca aceste lucruri au fost propuse in proiectul UDMR.

Fostul ministru a declarat ca a vazut dezbateri in spatiul public, cum putem ajunge la 4.000 de ursi, pentru ca atat poate sa duca habitatul lor natural din Romania. ”

”Eu cred ca nu o sa mai ajungem niciodata la 4.000. E practic imposibil sa ajungi de la 8.000 si ceva, poate 10.000 de ursi din Romania, sa ajungi la o populatie de 4.000. Cel mai important lucru este ca in zonele cu atacuri multe si cu pagube multe sa existe extrageri de exemplare si sa se intervina in populatia de urs brun, dupa care specialistii sa dea solutii si pentru zonele unde ursii isi gasesc habitate noi, in zonele de ses, de deal, unde pana acum nu a existat aceasta specie”. a mai spus Tanczos Barna.

Fostul ministru a aratat ca am pierdut cel putin 5 ani, din 2016 pana in 2021 cand nu a existat interventie, si unde au fost, s-a facut doar post factum.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: