O fosta studenta italiana de la Universitatea de Vest ”Vasile Goldis” Arad, cercetata in vara anului trecut in dosarul ”Diplome de licenta fara studii”, instrumentat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a fost condamnata de Tribunalul Arad la doi ani si jumatate de inchisoare cu suspendare, in urma unui acord de recunoastere a vinovatiei. In acest dosar a fost condamnat recent si un profesor universitar, medicul aradean Lucian Paiusan, tot prin recunoasterea faptelor, iar in cazul altor inculpati procesele continua.
Sentinta emisa de prima instanta, Tribunalul Arad, o condamnata pe fosta studenta Maria Giuseppina Di Matteo pentru mai multe fapte, dupa ce aceasta a acceptat sa semneze un acord de recunoastere a vinovatiei propus de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care instrumenteaza dosarul ”Diplome de licenta fara studii” la doua universitati aradene.
Italianca a primit o pedeapsa cu inchisoarea de un an si zece luni pentru de cumparare de influenta, un an pentru complicitate la infractiunea de fals informatic si un an pentru complicitate la folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, informeaza news.ro.
Instanta a contopit pedepsele, rezultand doi ani si sase luni de inchisoare, insa a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe o durata de trei ani.
Instanta a mai dispus interzicerea unor drepturi si a obligat-o pe fosta studenta sa presteze munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul Consiliului local Arad sau Consiliului local al comunei Vladimirescu, pe o perioada de 90 de zile.
Sentinta poate fi atacata cu apel in termen de zece zile de la comunicare.
In acest dosar a mai fost condamnat recent profesorul universitar Lucian Paiusan, medic primar de anatomie patologica, care a semnat, de asemenea, un acord de recunoastere a vinovatiei. El a primit tot o pedeapsa de doi ani si sase luni de inchisoare cu suspendare, pentru comiterea infractiunii de luare de mita in forma continuata. Tribunalul Arad a mai decis ca notele studentilor care au platit pentru a fi trecuti de profesorul Lucian Paiusan sa fie sterse din toate registrele si cataloagele.
Acestea sunt primele doua sestinte din dosarul ”Diplome de licenta fara studii”, iar alti inculpati sunt judecati in continuare pentru ca nu si-au recunoscut faptele.
In 26 iulie 2017, politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice si ai Directiei Operatiuni Speciale a Politiei Romane, sub coordonarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, au facut 106 perchezitii domiciliare, in acest dosar in care 36 de persoane sunt acuzate de savarsirea de infractiuni de coruptie. In urma perchezitiilor, au fost ridicati peste 350.000 de euro, inscrisuri si sisteme informatice.
Anchetatorii sustin ca la Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad si la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad s-ar fi constituit „retele infractionale din care ar fi facut parte cadre didactice, secretare si alte categorii de personal nedidactic, precum si fosti absolventi care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenti la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, in vederea promovarii frauduloase a examenelor”.
De asemenea, in acest mecanism, studenti care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, in special cei cunoscatori de limba romana, ar fi devenit la randul lor intermediari pentru alti colegi. In anumite cazuri, banii oferiti in schimbul promovarii examenelor ar fi fost lasati la puncte de schimb valutar ai caror administratori ar fi fost in relatii de prietenie cu cadrele didactice.
Cadrele didactice ar fi pretins si primit bani si bunuri de la studenti pentru a le oferi lucrari de licenta deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales in cazul unor studenti straini, inscrisi la grupe ce urmau cursurile in romana, fara ca acestia sa inteleaga limba.
Totodata, informaticienii institutiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidenta situatiilor scolare si ar fi modificat rezultatele obtinute de unii dintre studenti ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu raspunsurile corecte, in timpul examenelor.
In noiembrie 2017, anchetatorii au anuntat ca 120 de persoane, cadre didactice si studenti, au fost audiate, fiind cercetate pentru infractiuni de coruptie.
Tot in noiembrie, in cadrul anchetei, au fost puse in executare trei mandate de perchezitie asupra a trei casete de valori detinute de catre doi dintre cei cercetati in cauza, la unitati bancare din Arad si Timis, in urma carora au fost indisponibilizate mai multe bunuri, pentru a fi confiscate. Politistii au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elvetieni, 500 de grame de aur, 110 grame de perle, 200 de grame de rubine si 2 inele cu diamant.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
"Niciun apel telefonic nu este in masura sa opreasca agresiunea rusa in Ucraina", a declarat…
Robert F. Kennedy Jr., politicianul desemnat de Donald Trump sa ocupe functia de secretar pentru…
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Echipa de tranzitie a presedintelui ales Donald Trump compileaza o lista de ofiteri superiori actuali…
Candidatul PNL pentru functia suprema in stat, Nicolae Ciuca, il ataca dur pe Marcel Ciolacu,…
Candidatul USR la prezidentiale, Elena Lasconi, a anuntat duminica, din nou, ca raspuns la apelul…