politica

Fostul ambasador SUA la Bucuresti o acuza pe directoarea adjuncta a DNSC, Manuela Catrina, ca ar fi o „sustinatoare a conunistilor chinezi”: „In Romania exista tradatori care sustin China sau Rusia”

Fostul ambasador al SUA in Romania, Adrian Zuckerman, a lansat o serie de acuzatii la adresa directorului adjunct al Directoratului National de Securitate Cibernetica (DNSC), Manuela Catrina, privind legaturile sale cu China, afirmand ca se cunoaste foarte bine ca aceasta sustine interesele unor companii chineze precum Huawei sau Lenovo.

Zuckerman a declarat, in cadrul conferintei Tech Dialogues: IT & Medicine, organizata de Romanian American Chamber of Commerce – IT Chapter, ca ”persoana care este numarul 2 in DNSC este o sustinatoare a comunistilor chinezi, sustine Huawei, sustine Lenovo”.

Potrivit ziare.ro, diplomatul a subliniat ca Directoratul nu poate avea credibilitate in domeniul securitatii cibernetice avand in vedere ca Manuela Catrina sustine deschis interesele unor companii chineze, despre care se cunoaste ca nu sunt sigure din perspectiva securitatii cibernetice.

„Cele mai multe state europene au interzis Huawei, exceptie facand Manuela Catrina, care sustine Huawei”, a adaugat fostul ambasador. Zuckerman a avut de-a lungul timpului mai multe pozitii critice fata de China si fata de companiile chineze.

El afirma si intr-un interviu acordat la sfarsitul anului trecut ca in Romania exista multe persoane care sustin interesele Rusiei si ale Chinei, in detrimentul intereselor nationale ale tarii.

„Influenta ruseasca si chineza e mult mai mare decat credem. Suntem in mijlocul unui razboi hibrid si in Romania exista tradatori care sustin China sau Rusia. Multe lucruri care trebuiau sa se intample aici nu s-au intamplat. Serviciile trebuie sa-si faca treaba“, preciza Zuckerman.

De asemenea, pe durata mandatului sau la Bucuresti, el a criticat in repetate randuri China si compania Huawei despre care afirma, in 2020, intr-un editorial, ca ramane o alegere gresita in chestiunea tehnologiei 5G, deoarece „natiunile nu trebuie sa incredinteze securitatea cetatenilor lor unei companii inculpate pentru furt de proprietate intelectuala, conspiratii, frauda cibernetica, frauda bancara si afaceri necinstite”.

Citeste si: O admiratoare a Chinei si a lui Adrian Nastase, numita in fruntea Directoratului pentru Securitate Cibernetica. A vazut si coarnele diavolului la protestele din Piata Victoriei

Membra PSD din 1996, Manuela Catrina a fost numita director adjunct al DNSC in decembrie 2022. Anterior, a fost secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor.

Ea si-a afisat public pe pagina sa de Facebook afinitatile fata de China, incepand cu evenimente organizate cu parteneri chinezi, atat din pozitia de director al Institutului ”Ovidiu Sincai”, cat si din cea de cea de lider al Organizatiei Femeilor Social-Democrate Bucuresti si continuand cu mesaje de sustinere, in timpul pandemiei de COVID-19.

”Respect eforturile guvernului chinez si mi-e greu sa cred ca altcineva putea face mai mult intr-o situatie similara decat face China acum. Sa ne rugam sa aiba succes si sa indreptam un gand cald spre cei care sunt in miezul luptei cu virusul”, scria ea pe pagina de Facebook, la inceputul pandemiei.

„Am simtit intotdeauna ca ne leaga o prietenie speciala, de-a lungul zbuciumatei istorii recente ne-am fost mereu alaturi. Am avut sansa sa am multi prieteni chinezi si sa invat cate un pic despre ei. Nu pot sa inteleg reactiile guvernului PNL care nici macar acum, in al 12-lea ceas, nu pricepe cum stau lucrurile. Cand Dumnezeu vrea sa te piarda, iti ia mintile! Legaturile dintre Romania si China au construit in ultimii ani adevarate poduri intre oameni si in vremuri de restriste umanitatea nu poate merge inainte decat impreuna”, comenta ea ca reactie la un articol referitor la respingerea de catre Romania a unei oferte de ajutor din partea Chinei, in martie 2020.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Grav accident in Mures: patru oameni au murit dupa ce masina lor a intrat pe contrasens si a lovit un TIR

Un grav accident rutier grav a avut loc duminica pe DN15, in dreptul localitatii Gornesti,…

12 minute ago

Viktor Orban: „Daca Donald Trump castiga alegerile, Europa nu va putea suporta singura poverile razboiului”

Viktor Orban pare sigur ca Europa va trebui sa-si regandeasca sprijinul pentru Ucraina, daca Donald…

3 ore ago

Medvedev garanteaza: „Trump ar putea avea soarta lui Kennedy daca incearca sa opreasca razboiul din Ucraina”

Dmitri Medvedev, vicepresedinte al Consiliului de Securitate, fost presedinte al Federatiei Ruse, cunoscut pentru declaratiile…

44 de minute ago

Reducerea costurilor Volkswagen este necesara dupa „decenii de probleme structurale”, spune Oliver Blume, CEO-ul gigantului auto german

Un program de reducere a costurilor la Volkswagen este inevitabil, pentru a remedia "decenii de…

3 ore ago

Jamie Oliver: „A avut loc un mare jaf de branza”. Politistii londonezi au arestat un barbat pentru furtul a 22 de tone de branza

Detectivii care investigheaza furtul a 22 de tone de branza de la Neal's Yard Dairy…

2 ore ago