Fostul capitan al FCSB, Cristi Tanase, depistat drogat la volan de politistii din Arges
Fostul fotbalist Cristi Tanase, cunoscut suporterilor ca Dodel, a fost prins miercuri seara drogat la volan de catre politistii pitesteni.
Potrivit cotidianului local Arges Stiri, Tanase a fost depistat de catre politistii biroului rutier Pitesti dupa ce fusese oprit pentru un control de rutina la intrarea in Pitesti, in zona Targului Saptamanal.
Politistilor li s-a parut ciudat atat comportamentul lui, dar si modul in care ii privea, i-au pus fiola, iar etilotestul a aratat ca nu consumase alcool. A urmat testarea cu aparatul drugtest. Acesta a iesit pozitiv la o substanta stupefianta, asa ca politistii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sange, pentru a stabili ce drog a consumat.
Fostul fotbalist a fost dus, apoi, la audieri si a ramas fara permis de conducere pe perioada cercetarilor, fiindca i-a fost intocmit dosar penal pentru conducere sub influenta substantelor interzise.
In iunie 2010, Cristi Tanase a mai ramas fara permis dupa ce a fost prins beat la volan, tot in Pitesti.
In varsta de 36 de ani, Cristi Tanase a jucat fotbal la FC Arges, unde si-a incheiat cariera de fotbalist dar si la FCSB, unde a fost capitan si a castigat titlul de campion, in 2015. Dodel a fost, de asemenea, si ”decarul” echipei nationale de fotbal.