Judecatoria Chisinau, sediul Buiucani, a pronuntat sentinta de condamnare la 6 ani de inchisoare a fostului viceprim-ministru al RM si vicepresedinte al Parlamentului, Iurie Rosca, invinuit de savarsirea traficului de influenta (art. 326 alin.(3) lit.a) din Codul penal).
Urmarirea penala a fost initiata in martie 2017 de catre Procuratura Anticoruptie, in baza unui denunt, transmite Jurnal.md.
Conform investigatiilor, in decembrie 2009, inculpatul detinand functia de viceprim-ministru al RM, a solicitat 1 milion de euro de la administratorul unei persoane juridice. In schimbul banilor, acesta a promis ca va influenta presedintele Curtii Supreme de Justitie pentru a asigura admiterea recursului depus de o companie impotriva hotararii Curtii de Apel Economice, recurs care fusese depus de denuntator.
Ulterior, atat in luna decembrie 2009, cat si in martie 2011, inculpatul ar fi primit de la denuntator doua transe din suma solicitata, respectiv 117.000 dolari SUA si 110.000 dolari SUA (suma totala fiind echivalentul a peste 2,7 milioane de lei).
Urmarirea penala a durat 1 an si 3 luni, iar judecarea cauzei a durat mai bine de 5 ani, fiind examinata in procedura generala, inculpatul nerecunoscandu-si vinovatia.
In urma analizei probatoriului administrat, la 2 august 2024, instanta a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea traficului te influenta, condamnandu-l la 6 ani de inchisoare, in penitenciar de tip semiinchis.
Pana la ramanerea definitiva a sentintei i-a fost aplicata masura preventiva – obligarea de a nu parasi tara, dupa care urmeaza a fi luat sub straja.
Totodata, s-a dispus confiscarea din contul condamnatului, in folosul statului a sumei de 227 000 de dolari, convertiti in moneda nationala conform cursului din data executarii sentintei, fiind mentinut sechestrul aplicat asupra bunurilor acestuia.
Sentinta poate fi atacata cu apel la Curtea de Apel Chisinau, in termen de 15 zile.
Iurie Rosca a emis o reactie pe platforma Telegram in care sugereaza ca dosarul i-ar fi fost fabricat.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…