Fostul ministru al Justitiei si actual candidat la presedintie, Ana Birchall, sustine modificarea legislatiei si restrangerea competentei CCR, pentru ca aceasta sa nu-si mai depaseasca atributiile

politica

Ana Birchall, propuneri, CCR, limitarea atributiilor, modificarea legislatiei

Intr-o postare facuta pe pagina ei de Facebook, fostul ministru al Justitiei, Ana Birchall, critica Curtea Constitutionala, pe motiv ca si-ar fi depasit flagrant atributiile, prin decizia luata in cazul Sosoaca.

„Analizand cu ochiul ministrului Justitiei profesionist, responsabil, curajos si care stie carte, in vara anului 2019 am dispus prin ordin al ministrului infiintarea unui grup de lucru special pentru analiza deciziilor CCR, a efectelor si a modificarilor legislative care se impun. Aceasta analiza era finalizata la momentul la care am fost data afara din fruntea Ministerului Justitiei. Evident ca cei care au urmat in fruntea Ministerului Justitiei nu au avut curajul sa isi asume ce propuneam eu!”, scrie Birchall.

In opinia sa, singura modalitate de a stopa aceasta situatie este modificarea legislatiei actuale si precizarea cu mai multa acuratete a efectelor unei decizii CCR.

„Intrebarea esentiala este urmatoarea: cum putem sa prevenim, sa impiedicam, macar in viitor, ca deciziile unei curti (CCR) care nu este parte a sistemului judiciar, nu judeca si pe fond ( sau in apel sau recurs) cauze/dosare concrete, ci sa se raporteze strict la modul in care un text de lege respecta prevederile constitutionale ( acesta este si o ratiune esentiala pentru care deciziile CCR sunt definitive si neatacabile)?

Cu alte cuvinte,  cum o astfel de curte extrajudiciara poate da decizii care sa aiba efecte de inchidere a unor cauze concrete?? Mai precis, in cauzele penale, cauze instrumentate de procurori in conditii perfect constitutionale si trimise apoi in judecata in perfecta legalitate, aflate in diferite stadii procesuale( unele chiar definitiv incheiate), o serie de decizii ale Curtii intervin ca o adevarata amnistie. Cu alte cuvinte, duc la excluderea unor probe si finalmente la achitarea tot mai multor inculpati, nu pentru ca nu ar fi fost vinovati, ci pentru ca probele astfel obtinute, perfect legal la momentul urmaririi penale, sunt excluse ulterior, urmare a deciziei CCR.

In opinia fostului demnitar, aici apar inca doua semne de intrebare:

1)Primul este legat de caracterul practic retroactiv al unor efecte ale deciziilor CCR. Legal, deciziile CCR nu produc efecte decat in cauzele in care au fost ridicate si exclusiv pentru viitor, nu?

2)Al doilea semn de intrebare este legat de practica neunitara de la nivelul instantelor de judecata: sunt judecatori care au exclus o serie de probe din dosarele penale, in urma deciziilor CCR, si sunt judecatori care nu au facut acest lucru.

Pentru ca daca se continua cu aceasta practica este evident ca prevederile constitutionale si legale nu mai au nici cel putin aparenta de a fi respectate prin extinderea in acest mod nepermis a efectelor deciziilor CCR.

Consider ca dupa o perioada in care politica penala a statului a fost facuta de penali si ajutoarele lor de nadejde,din institutii care numai loiale statului nu au fost, este timpul sa ne intoarcem la normalitate. Este timpul sa revenim la sensul primar al notiunilor de adevar si dreptate!

P.S. Observ printre altele si  ipocrizia unora  dintre contracandidatii la prezidentiale care comenteaza public decizia CCR, desi cand ei si partidele pe care le conduc au avut posibilitatea sa propuna si sa sustina modificarea legii nr. 47/1992 privind CCR au raspuns sec ca se poate amana si nu au facut-o! Acum profita pentru popularitate”, scrie Ana Birchall.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: