externe

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost achitat in dosarul petrecerilor cu prostituate minore

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost achitat in procesul in care era acuzat de mituire a martorilor in scandalul faimoaselor petreceri „bunga bunga”, potrivit BBC.

Miliardarul in varsta de 86 de ani, a fost acuzat ca a mituit mai multe tinere pentru a depune marturie mincinoasa despre petrecerile organizate de acesta.

Judecatorii au decis ca faptele nu exista si i-au achitat pe toti cei 28 de inculpati, mare parte din ei fiind fete care participau la petrecerile private ale lui Berlusconi, printre care dansatoarea marocana Karima El Mahroug, cunoscuta sub numele de Ruby, care a mai figurat intr-un caz al lui Berlusconi.

In „cazul Ruby”, senatorul a fost condamnat pentru ca a platit pentru sex cu o prostituata minora. Si Ruby si el au negat amandoi ca au facut sex, iar ea a negat ca ar fi fost vreodata prostituata. Berlusconi facut recurs si a castigat.

In diferitele sale cauze in instanta, el a negat orie implicare, acuzand procurorii ca urmaresc o vendeta politica impotriva lui. El a insistat ca petrecerile – descrise de unii drept „orgii” – au fost de fapt „cine elegante”.

Singurul proces al lui Berlusconi care s-a incheiat cu o condamnare a fost cel pentru frauda fiscala in 2013. Avand in vedere varsta lui, justitia italiana l-a tratat cu blandete – a facut un an de munca in folosul comunitatii la un azil de batrani de langa Milano.

Berlusconi a fost prim-ministru de trei ori intre 1994 si 2011. El a fost acuzat ca a dat martorilor milioane de euro in procesul „bunga-bunga”, dar a spus ca banii au fost dati ca despagubire pentru prejudiciul adus reputatiei persoanelor care ar fi participat la petreceri.

A fost exclus temporar din politica din cauza condamnarii sale pentru frauda fiscala, dar a castigat un loc in Senat la alegerile din 2022.

Partidul sau Forza Italia joaca un rol cheie in coalitia de dreapta a Italiei, condusa de premierul Giorgia Meloni. Ea a salutat achitarea lui drept „o veste excelenta care pune capat unui lung dosar juridic care a avut repercusiuni importante si asupra vietii politice si institutionale italiene”.

Berlusconi a legat o stransa prietenie cu presedintele rus Vladimir Putin. Si saptamana aceasta, Berlusconi a facut comentarii controversate despre razboiul din Ucraina, care au fost condamnate de Kiev.

Duminica, Berlusconi a spus ca nu s-ar fi intalnit „niciodata” cu presedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, asa cum a facut, Meloni joia trecuta la Bruxelles, in marja unui summit UE.

Berlusconi a declarat ca, daca presedintele Zelenski ar fi incetat sa atace cele doua regiuni din Donbas (Donetsk si Luhansk), sustinute de rusi, razboiul nu ar fi avut loc. „Deci apreciez ca foarte, foarte negativ comportamentul acestui domn”, a spus el.

Premierul Meloni a reafirmat sprijinul Italiei pentru Ucraina dupa observatiile lui Berlusconi. Iar consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak, l-a numit pe Berlusconi drept „un agitator VIP care actioneaza in interesul propagandei ruse”. „El schimba reputatia Italiei pentru prietenia sa cu Putin”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Incendiu de vegeratie, pe 60 de hectare, in Delta Neajlovului. “Zona este mlastinoasa, inaccesibila autospecialelor de interventie”

Un incendiu de vegetatie uscata si stuf a izbucnit duminica dupa-amiaza in Delta Neajlovului, pe…

4 ore ago

Grav accident in Mures: patru oameni au murit dupa ce masina lor a intrat pe contrasens si a lovit un TIR

Un grav accident rutier grav a avut loc duminica pe DN15, in dreptul localitatii Gornesti,…

57 de minute ago

Viktor Orban: „Daca Donald Trump castiga alegerile, Europa nu va putea suporta singura poverile razboiului”

Viktor Orban pare sigur ca Europa va trebui sa-si regandeasca sprijinul pentru Ucraina, daca Donald…

4 ore ago

Medvedev garanteaza: „Trump ar putea avea soarta lui Kennedy daca incearca sa opreasca razboiul din Ucraina”

Dmitri Medvedev, vicepresedinte al Consiliului de Securitate, fost presedinte al Federatiei Ruse, cunoscut pentru declaratiile…

O oră ago

Reducerea costurilor Volkswagen este necesara dupa „decenii de probleme structurale”, spune Oliver Blume, CEO-ul gigantului auto german

Un program de reducere a costurilor la Volkswagen este inevitabil, pentru a remedia "decenii de…

4 ore ago