Fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy: „Avem nevoie de rusi si ei au nevoie de noi”

externe

Nicolas Sarkozy, rusi, nevoie, Putin, coruptie, state est-europene, presiuni, Ucraina, Crimeea

Intr-un interviu publicat ieri de cotidianul Le Figaro, fostul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy, a subliniat ca Europa ar trebui sa isi ”clarifice strategia” si sa caute o intelegere cu Rusia, mai degraba decat sa urmareasca ”ideea ciudata” de a finanta un razboi fara a-l duce.

”Fara compromis, nimic nu va fi posibil si riscam ca situatia sa degenereze in orice moment. Acest butoi cu pulbere ar putea avea consecinte inspaimantatoare”, a declarat fostul presedinte francez. El a calificat drept ”grava” si ”un esec” decizia lui Vladimir Putin de a lansa o operatiune militara speciala in Ucraina, dar a afirmat ca Rusia este ”vecinul Europei”.

In pofida istoriei comune a Europei de conflicte cu Rusia, Sarkozy a declarat: ”Avem nevoie de rusi si ei au nevoie de noi”. Sarkozy s-a disociat de pozitia presedintelui francez Emmanuel Macron privind razboiul din Ucraina, afirmand ca, desi ”intuitia initiala a lui Macron a fost corecta”, acesta nu a reusit sa mearga pana la capat, in parte din cauza ”presiunii exercitate de est-europeni”.

Este demn de remarcat faptul ca, in primele saptamani ale razboiului, Macron a purtat discutii telefonice ample cu presedintele rus pentru a-l convinge sa puna capat acestuia. Totusi, el a adoptat recent o pozitie mai dura fata de Rusia, promitand sa sustina Ucraina pana la capat.

Politicienii est-europeni au criticat vehement apropierea lui Macron de Moscova. In luna mai a anului trecut, premierul polonez Mateusz Morawiecki a reprosat alegerea presedintelui francez de a mentine contactul cu omologul sau rus, comparand eforturile sale cu negocierea cu Hitler.

Sarkozy a criticat demersul Ucrainei de aderare la UE, comparandu-l cu incercarea esuata a Turciei, spunand: ”Vindem promisiuni false, care nu vor fi tinute”. In alta ordine de idei, el s-a intrebat daca mai merita ca Ucraina sa incerce sa recapete controlul asupra Crimeei.

Reamintim ca fostul presedinte francez a primit 300.000 de euro in 2018, cand a participat la o reuniune la Moscova, organizata de principalul fond suveran de investitii al statului rus. In cadrul conferintei, el l-a laudat pe „prietenul” sau Vladimir Putin pentru felul cum conduce Rusia. De asemenea, Sarkozy a fost implicat si in alte afaceri de coruptie, unele avand fire care conduc tot spre Kremlin.

 

 

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: