Franta a deschis 232 de centre de vaccinare in eventualitatea unei epidemii de mpox: „Suntem pregatiti sa facem fata tuturor scenariilor si riscurilor”
In Franta, 232 de centre de vaccinare ”sunt deja deschise” pentru a face fata unei eventuale epidemii de mpox, a declarat marti premierul demisionar Gabriel Attal, promitand in acelasi timp 100.000 de doze de vaccinuri celor mai afectate tari, transmite AFP, citata de Agerpres.
„Suntem pregatiti sa facem fata tuturor scenariilor si riscurilor”, a scris el pe X.
Pana in prezent, nicio contaminare cu clada 1, mai mortala si mai virulenta decat clada 2, nu a fost inca inregistrata in Franta, potrivit guvernului.
In Europa, Suedia a anuntat ca a inregistrat un caz de infectare cu subtipul cladei 1b, care a aparut recent in Africa, iar Franta se asteapta sa apara in curand cazuri pe teritoriul sau.
„232 de centre de vaccinare sunt deja deschise in toata tara. Si multe altele vor fi disponibile”, conform lui Gabriel Attal.
„Asa cum a solicitat presedintele Republicii, Franta va dona 100.000 de doze de vaccin”, a mai indicat el. „Aceste doze vor fi distribuite prin intermediul Uniunii Europene in regiunile in care virusul circula puternic”. Aceste donatii vor „spori efortul european actual cu aproape 50%”.