externe

Franta, acuzata ca a doborat un avion de pasageri cu o racheta in incercarea de a-l ucide pe liderul Libiei. Dezvaluiri facute de un fost premier al Italiei

Intr-un interviu publicat sambata, un fost premier italian a sustinut ca o racheta a fortelor aeriene franceze a doborat din greseala un avion de pasageri deasupra Marii Mediterane in 1980, intr-o incercare esuata de a-l asasina pe liderul de atunci al Libiei, Moammar Gadhafi.

Fostul premier Giuliano Amato a facut apel la presedintele francez Emmanuel Macron sa infirme sau sa confirme afirmatia sa cu privire la cauza prabusirii din 27 iunie 1980, care a ucis toate cele 81 de persoane aflate la bordul zborului intern italian, transmite ABC News.

Intr-un interviu acordat cotidianului La Repubblica din Roma, Amato a declarat ca este convins ca Franta a lovit avionul in timp ce viza un avion militar libian.

Desi recunoaste ca nu are dovezi concrete, Amato a sustinut, de asemenea, ca Italia l-a avertizat pe Gadhafi, astfel ca libianul, care se intorcea la Tripoli de la o intalnire in Iugoslavia, nu s-a imbarcat la bordul avionului militar libian.

Ce a cauzat prabusirea este unul dintre cele mai mari mistere ale Italiei moderne. Unii spun ca o bomba a explodat la bordul avionului Itavia in timpul unui zbor de la Bologna la Sicilia, in timp ce altii spun ca examinarea epavei, scoasa de pe fundul marii ani mai tarziu, indica faptul ca a fost lovit de o racheta.

Urmele radarului au indicat o activitate intensa a avioanelor in acea parte a cerului in momentul prabusirii avionului.

„Versiunea cea mai credibila este cea a responsabilitatii fortelor aeriene franceze, in complicitate cu americanii si care au participat la un razboi pe cer in acea seara de 27 iunie”, a declarat Amato.

NATO planuia sa „simuleze un exercitiu, cu multe avioane in actiune, in timpul caruia ar fi trebuit sa fie lansata o racheta” avandu-l ca tinta pe Gadhafi, a declarat Amato.

In urma prabusirii, oficialii francezi, americani si ai NATO au negat orice activitate militara pe cer in acea noapte.

Potrivit lui Amato, o racheta ar fi fost lansata de un avion de vanatoare francez care decolase de pe un portavion, posibil in largul coastei sudice a Corsicii.

Macron, in varsta de 45 de ani, era un copil cand avionul italian de pasageri s-a prabusit in mare, in apropiere de mica insula italiana Ustica.

„Ma intreb de ce un presedinte tanar ca Macron, desi strain tragedia de la Ustica, nu ar vrea sa inlature rusinea care apasa asupra Frantei. Si o poate inlatura doar in doua moduri – fie demonstrand ca aceasta teza este nefondata, fie, odata ce se verifica fundamentul (tezei), prezentand cele mai profunde scuze Italiei si familiilor victimelor in numele guvernului sau”, a declarat Amato pentru La Repubblica.

Amato, in varsta de 85 de ani, a declarat ca in 2000, cand era premier, le-a scris presedintilor de atunci ai Statelor Unite si Frantei, Bill Clinton si, respectiv, Jacques Chirac, pentru a-i presa sa faca lumina asupra celor intamplate. Dar, in cele din urma, aceste rugaminti au dus la „tacere totala”, a spus Amato.

Intrebat de The Associated Press, biroul lui Macron a declarat sambata ca nu doreste sa comenteze acum remarcile lui Amato.

Premierul italian Giorgia Meloni i-a cerut lui Amato sa spuna daca are elemente concrete pentru a-si sustine afirmatiile, astfel incat guvernul ei sa poata continua orice investigatie suplimentara.

Cuvintele lui Amato „merita atentie”, a spus Meloni intr-o declaratie emisa de biroul sau, mentionand totodata ca fostul premier a precizat ca afirmatiile sale sunt „rodul unor deductii personale”.

Afirmatiile privind implicarea Frantei nu sunt noi. Intr-un interviu televizat din 2008, fostul presedinte italian Francesco Cossiga, care era premier in momentul prabusirii avionului, a dat vina pe o racheta franceza a carei tinta fusese un avion militar libian si a declarat ca a aflat ca ramura militara a serviciilor secrete italiene l-a informat pe Gadhafi.

Gadhafi a fost ucis in razboiul civil din Libia in 2011.

La cateva saptamani dupa prabusire, epava unui MiG libian, cu trupul in stare avansata de descompunere al pilotului sau, a fost descoperita in muntii indepartati din sudul Calabriei.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Efectul Trump? Prima conversatie directa intre Scholz si Putin din ultimii doi ani. Discutia a durat o ora

Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…

O oră ago

Revolutie intr-o regiune controlata de Rusia. Manifestantii au ocupat principalele cladiri guvernamentale, au spart gardul Parlamentului cu un camion – VIDEO

Manifestantii opozitiei din Abhazia au ocupat vineri principalele cladiri guvernamentale ale acestei republici separatiste georgiene…

8 minute ago

Gazprom a taiat total livrarile de gaze catre Austria. Preturile de referinta la gaze au crescut imediat in Europa

Preturile de referinta la gaze naturale pe piata din Europa au crescut vineri, dupa ce…

20 de minute ago

Hrebenciuc anunta ca Simion va intra „cu siguranta” in turul 2. Gigi Becali dezvaluie o noua discutie recenta cu „strategul PSD”

Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…

2 ore ago

Nicusor Dan este extrem de optimist: „Daca referendumul va trece, parlamentarii nu il vor ignora”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat vineri ca, in situatia in care referendumul pe Bucuresti…

O oră ago

Americanii migrazeaza masiv de pe X-ul lui Musk dupa victoria lui Trump. Rivalul Bluesky anunta 1 milion de noi utilizatori doar intr-o singura zi

Reteaua sociala americana Bluesky, care se doreste a fi o alternativa la X, a anuntat…

2 ore ago